Un film documentar prezentat în cadrul manifestărilor din „Zilele Aradului”.
Miercuri, 6 iunie 2012, de la ora 19.00, Institutul Cultural Român de la Budapesta deschide seria de vară a Film Klub cu „Un bulgăre de humă”, un film românesc de cinematecă şi totodată primul dintr-un portret ce se va extinde pe două ediţii, dedicat regizorului Nicolae Mărgineanu.
O producţie filmată în Arad cu actori şi coproducător arădeni are două proiecţii în cadrul festivalului de Film de la Cannes.
Festivalul de Teatru şi Film Underground va avea, începând din acest an o secţiune „off”.
Cel mai nou film al lui Marcel Iureş soseşte vineri, 11 mai, la Cinematograful „Dacia”.
Mapamond
Uniunea Europeană ar trebui să renunțe la principiul unanimității, care guvernează majoritatea deciziilor sale, a declarat sâmbătă ministrul de externe german, Johann Wadephul, pentru publicațiile din grupul media Funke, relatează DPA.
UT Arad
Jucătorii de bandă care au dus greul în sezonul regulat lipsesc. Unul a plecat, altul e accidentat.
Local
În primele zile ale lunii aprilie 2026, polițiștii de frontieră din județul Arad au parte de un șofer care nu avea permis de conducere, două remorci cu numere provizorii care nu le permiteau șoferilor să circule în România și două remorci care aveau aceleași plăcuțe de înmatriculare ca și mașinile care le tractau.
România
Agenția de evaluare financiară S&P Global Ratings a confirmat, vineri, ratingurile pentru datoria pe termen lung și scurt a României, la „BBB minus/A-3”, perspectiva asociată fiind una negativă, informează un comunicat de presă al S&P.
Local
CFR Infrastructură a prezentat situația șantierului de pe calea ferată Arad-Ronaț Triaj.
Local
Un bărbat a murit, iar un altul a fost condamnat la închisoare cu suspendare, în urma unui accident mortal petrecut pe DN 7.