ARAD. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală aniversează în ianuarie 2014 10 ani de când a fost înfiinţată ca organ de specialitate al statului cu atribuţii în colectarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului general consolidat şi cu atribuţii în combaterea evaziunii fiscale.
ARAD. Fiscul arădean a fost dat ca exemplu pozitiv, marţi, de către Ovidiu Heiuş, directorul Direcţiei regionale de Finanţe Timiş. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, condusă de Marius Drăgănescu, a avut cele mai bune rezultate din întreaga regiune în ceea ce priveşte programul de încasări.
UPDATE ora 17:30. Liderul SCU, Dan Proca, alături de administratorul judiciar Dan Urse au ieșit în fața stadionului și au explicat celor aproximativ 25 de suporteri concluziile sedintei adunării creditorilor. Imediat dup aceea fanii, în marea lor majoritate, au părăsit platoul din fața stadionului UTA. La această ora vreo 7-8 suporteri mai sunt prezenți în preajma stadionului, acolo unde se mai afla și acum atât polițiști cât și jandarmi.
Arădenii care au un contract de închiriere înregistrat la Fisc vor trebui să plătească noi contribuţii.
Un angajat al Fiscului a decis să deschidă proces împotriva instituţiei după ce şi-a pierdut postul.
România
Rezultatele extragerilor din data de 08-02-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, a etichetat Ucraina, care este atacată de Rusia, drept inamic al propriei ţări, informează Reuters.
Local
144 de tone de azot erau depozitate fără a respecta normele legale de protecție a mediului, în apropierea Crișului Alb, la Șicula.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
2
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.