Consilierii locali din Floreşti au votat în unanimitate pentru ca RATUC să efectueaze transportul de persoane între Floreşti şi Cluj-Napoca. În şedinta de joi a Consiliului Local Floreşti, directorul RATUC Cluj, Liviu Neag, le-a prezentat consilierilor locali care ar fi avantajele daca societatea pe care o conduce va efectua transportul de persoane.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că susţine două proiecte importante în parteneriat cu Consiliul Judeţean Cluj şi cu Primăria Floreşti în ceea ce priveşte decongestionarea traficului pe DN 1 între Cluj şi Floreşti.
La data de 6 ianuarie, poliţiştii Secţiei 6 Rurale Floreşti au depistat şi identificat doi tineri, suspectaţi de comiterea unui furt din imobil în dimineaţa zilei trecute. Fapta constă în aceea că, în intervalul 9.00-9.45, suspecţi au pătruns într-un imobil, prin forţarea şi escaladarea unui geam, şi au sustras obiecte electronice şi alte bunuri cauzând un prejudiciu de 7.000 lei.
Evenimente
Muzica folk va răsuna, weekendul viitor, pe malul Mureşului, la Port Arthur.
Evenimente
Cea de-a XII-a ediţie a evenimentului va avea loc duminică, 19 mai, punctul de atracţie fiind spectacolul „Magic Show”.
Evenimente
Pe 18 mai, Utvinișul va găzdui o nouă ediție a evenimentului „Folk-Joc”, ce va aduce muzică folk și activități pentru cei mici.
Local
Un minor și un tânăr de 22 de ani au fost prinși de polițiști și arestați preventiv pentru 30 de zile după ce au furat mai multe scule.
Local
Din fericire nu s-au înregistrat victime și nici pagube materiale semnificative. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite.
Lifestyle
Un tablou pe pânză al pictorului impresionist francez Claude Monet a fost vândut miercuri seară cu aproape 35 de milioane de dolari la o licitaţie organizată la New York, a anunţat casa Sotheby's, relatează AFP.
Mapamond
Premierul slovac Robert Fico este încă în stare gravă după ce miercuri a fost împuşcat de cinci ori şi a suferit o intervenţie chirurgicală de urgenţă timp de câteva ore, a relatat joi presa locală, care citează surse din spitalul în care este internat şeful executivului de la Bratislava, transmite EFE.
Mapamond
Potrivit AFP, asociațiile europene ale consumatorilor au anunțat joi, 16 mai, că au depus o plângere împotriva platformei de comerț online Temu, acuzând-o că manipulează utilizatorii și încalcă mai multe prevederi ale regulamentului UE privind comerțul online.
Evenimente
Între 31 mai și 2 iunie 2024, Piața Tineretului din Sebiș va găzdui ediția cu numărul 22 a Festivalului de Muzică Sebiș.