Prin proiectul „Şanse egale pentru acces în carieră” derulat de Federaţia Sanitas.
Printr-un proiect al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ale cărui rezultate au fost diseminate, ieri, la Arad.
ARAD. Noul preşedinte al Comisiei de copii şi juniori din cadrul AJF Arad, Cristian Sculici, pune accent pe transparenţă.
ARAD. La Colegiul „Csiky Gergely” Arad a avut loc, ieri după-amiază, o sesiune de formare a profesorilor de Limba și literatura română – debutanți. După cum ne-a informat prof. Diana Achim, inspector de specialitate la I.Ș.J. Arad, au participat peste 30 de cadre didactice (cu vechime 0-3 ani la catedră).
ARAD. Anca Giura este o prezenţă deosebit de simţibilă, vizibilă, vocală în peisajul cultural actual arădean şi nu numai.
Local
10 mandate de percheziție domiciliară au fost puse în aplicare sâmbătă de către polițiștii din Arad. Un bărbat de 47 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
Mapamond
Un iranian și o româncă au fost puși sub acuzare după ce au încercat să pătrundă în perimetrul unei baze navale care găzduiește forța de descurajare nucleară a Regatului Unit, informează sâmbătă PA Media și dpa.
Local
În preambulul Zilei Poliției Române, marcată în fiecare an pe 25 martie, polițiștii arădeni vor veni în fața arădenilor cu autospeciale, armament și demonstrații.
Local
Ministrul Muncii, Florin Manole, a fost prezent sâmbătă la Arad. În cursul zilei a avut mai multe întâlniri cu directorii instituţiilor din subordinea ministerului pe care îl conduce, una dintre temele dezbătute fiind cea a reducerilor impuse prin noul buget.
Local
O seară de suflet pentru o familie greu încercată, o seară în care oamenii care fac bine îşi vor uni forţele pentru o cauză nobilă.