Sebiş. Astăzi, de la ora 17.30, la Sebiş se va disputa partida dintre Naţional din localitate şi FC Hunedoara, contând pentru faza a III-a a „Cupei României” la fotbal. Echipa noastră a dat peste un adversar valoros, dar nu de netrecut.
Asa cum era de anticipat, Florin Hidisan a semnat un contract cu UTA, valabil un an. Clubul a ales sa faca acest anunt pe pagina sa de Facebook, chiar astazi, utistii spunand ca „Jucătorul a declarat că este bucuros şi în acelaşi timp fericit pentru că îmbracă din nou tricoul UTA-ei”.
După amenzile „astronomice”, ce le primesc etapă de etapă, membrii afiliaţi din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal au mai primit un „bobârnac”. La ultima şedinţă a Biroului Executiv, la propunerea şefului arbitrilor, Claudiu Tripa, baremurile de arbitraj au fost majorate. Asta, în ciuda faptului că mai toţi conducătorii susţin că sunt „jefuiţi” de comisiile de specialitate, care nu-i mai „slăbesc” cu amenzile, unele cluburi fiind nevoite să renunţe chiar la competiţie, din această cauză.
ARAD. De sâmbătă, suporterii „Bătrânei Doamne” îşi pot achziţiona tichete la meciurile echipei favorite.
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
2
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5