ARAD. În week-end pornesc la un nou drum campionatele judeţene de fotbal.
ARAD. Una din reprezentantele Aradului în liga a treia fotbalistică, Gloria, ar putea să se despartă de trei dintre jucătorii din lotul actual. Este vorba despre Toc, Copil şi Filaret.
ARAD. Arena „Francisc Neuman” va fi, mâine, locul de disputare a unui interesant derby arădean contând pentru faza a doua a „Cupei României Timişoreana” la fotbal.
Ketegyhaza. CS Vladimirescu a evoluat, la finalul săptămânii trecute, într-un meci de verificare, în Ungaria, la Ketegyhaza. Trupa lui Cristi Sculici a câştigat fără probleme, cu 7-2, reuşitele aparţinând lui Staicu, Rus (2), Georgiu, V. Moţ (2) şi Horvath.
Novi Sad. Cel mai puternic joc amical al celor de la UTA din această vară a avut loc sâmbătă seara, la Novi Sad, acolo unde elevii cuplului de antrenori Nagy-Stupar au fost invitaţi să inaugureze nocturna stadionului echipei Vojvodina.
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
2
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5