ARAD. Interpelat în legătură cu o eventuală plecare de la UTA, organizatorul de competiţii al FCM UTA, Dorin Stana, ne-a declarat că „în momentul de faţă nu mă gândesc la aşa ceva.
ARAD. Nemulţumit de comportarea echipei şi a conducătorilor în sezonul trecut, dar şi de faptul că Primăria nu îi pune la dispoziţie un teren unde să-şi desfăşoare activitatea, Sandu Ion, omul de afaceri care susţine financiar Gloria, s-a arătat dispus să renunţe la locul de Liga III.
ARAD. Cu o echipă încropită în ultimul moment, Leo Pinta a debutat cu dreptul pe banca tehnică a Gloriei Arad într-un meci oficial. Trupa finanţată de omul de afaceri Sandu Ion a trecut de câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, Frontiera Curtici, chiar pe terenul acesteia, cu scorul de 2-1.
ARAD. Deşi a încheiat precedentul sezon pe ultimul loc în prima divizie a campionatului Moldovei, Nistru Otaci va juca tot în elită. Numai că pe locul ocupat de Lilian Popescu pe banca tehnică va sta un tehnician arădean. Este vorba despre Dan Manaila, care a acceptat provocarea după patru zile de negocieri în Republica Moldova.
ARAD. Fără a-i pune la socoteală pe jucătorii care au dat bir cu fugiţii, numărul celor care au decis să renunţe la UTA se îngroaşă pe zi ce trece.