ARAD - Invitat „Dincolo de gazon”, tehnicianul CSU „Vasile Goldiş” Arad, Costel Bogoşel a dezvăluit faptul că atacantul Adrian Mărcuş a fost solicitat să susţină probe de joc la Juventus Torino.
ARAD - La consfătuirea antrenorilor de Liga II s-a luat în discuţie, printre altele, posibilitatea amânării primei etape a returului cu o săptămână. Părerile au fost împărţite, dar, în cele din urmă, federalii au avut câştig de cauză, sezonul fotbalistic de primăvară urmând a se relua, conform programului, pe 26 februarie, Liga III şi pe 27 februarie, Liga II.
ARAD - Cel mai valoros arbitru de fotbal arădean, Ovidiu Haţegan, s-a pregătit, timp de zece zile, alături de lotul de elită al Elveţiei.
ARAD - Şcoala Generală „Aurel Vlaicu”, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean organizează prima ediţie a Cupei „Micul fotbalist”. Competiţia demarează miercuri, ora 9, şi adună la start 16 echipe de ciclul primar din municipiu şi judeţ. Din cele patru grupe, prima clasată se va califica în „careul de aşi”, urmând să lupte pentru câştigarea trofeului.
BUCUREŞTI. Mâine, cu începere de la ora 21,45, în cadrul Ligii Campionilor la fotbal se dispută două întâlniri contând pentru turul optimilor de finală ale competiţiei: Porto - Arsenal Londra şi Bayern München - AC Fiorentina (joc în transmisiune directă pe postul TVR 1).