Generația 2003 de la Liceul cu Program Sportiv Arad a câștigat turneul de fotbal de la Șiria, organizat cu ocazia zilelor comunei de care e legat Ioan Slavici. Trupa pregătită de prof. Dinu Donca a fost cea mai bună din șase echipe.
În ultima ședință de Comitet Executiv, coordonată de preşedintele Adrian Lucaci, s-au stabilit datele la care vor începe întrecerile organizate de Asociația Județeană de Fotbal Arad. Noul sezon debutează cu Supercupa AJF Arad, care se joacă pe 15 august, între campioana Progresul Pecica și deținătoarea Cupei României – faza judeţeană, Șoimii Lipova. În aceeaşi zi va avea loc şi primul tur al Cupei României, etapa judeţeană, ediţia 2016-2017, în scenă intrănd echipele din „Onoare” şi „Promoţie”.
Protagonistele meciului de miercuri din Cupa României s-au întâlnit sâmbătă într-un amical care a dat câştig de cauză gazdelor - Şoimii Lipova-CS Ineu 5-4 (0-3) - prin golurile înscrise de Pavel, Borteş (2) şi Sergiu Popa (2), oaspeţii punctând prin Pantea (2), Bubuş şi Stănaia.
Pe tot parcursul jocului de la Gyula, antrenorul principal al UTA-ei, Roland Nagy a fost „ca un leu în cuşcă”. Cei doi secunzi au luat loc separat: unul pe bancă, altul în tribună. Cristi Todea şi-a luat notiţe tot meciul, dar a şi discutat tot timpul cu Sebastian Huţan (antrenorul cu portarii) în înaltul tribunei.
În primul meci de verificare al sezonului, disputat azi la Gyula, elevii lui Roland Nagy (foto) au trecut la limită de Grosics Akademia Szeged.
România
Uniunea Salvați România anunță depunerea unei sesizări oficiale la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), ca urmare a declarațiilor publice făcute de liderul AUR, George Simion, la adresa președintelui Nicușor Dan.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri, la Atena, că Europa trăiește un „moment unic” în care „un președinte american, un președinte rus și un președinte chinez se opun cu îndârjire europenilor”, relatează AFP.
România
O ambulanță SMURD de tip B, care transporta un pacient, a fost lovită de un tren, vineri seara, la o trecere de nivel de cale ferată din localitatea Urseni, pacientul și cei trei membri ai echipajului medical fiind duși la spital pentru îngrijiri, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș.
Mapamond
Rusia a estimat vineri că al 20-lea de pachet de sancțiuni europene împotriva sa va afecta de asemenea Uniunea Europeană și țările în dezvoltare și a promis represalii „în conformitate cu interesele” sale, informează agențiile Reuters și EFE.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că nu va accepta formarea unui guvern minoritar susținut de AUR.
Mapamond
Un purtător de cuvânt al NATO a amintit vineri că tratatul fondator al Alianţei „nu cuprinde niciun articol referitor la suspendarea sau excluderea” vreunui stat membru, reacţie venită după dezvăluirea unui presupus e-mail intern al Departamentului american al Apărării care sugera posibilitatea suspendării Spaniei din NATO în urma refuzului acestei ţări de a susţine SUA în războiul împotriva Iranului, relatează agenţia EFE.
România
Garanția pentru racordare crește de la 5% la 20% din valoarea tarifului de racordare și se instituie o garanție nouă pentru participarea la licitațiile de alocare de capacitate, informează Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, printr-un comunicat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, după participarea la Consiliul European informal, că există o perspectivă îngrijorătoare pe termen mediu în ceea ce privește criza carburanților.