ARAD. Este un participant consecvent al concursurilor de pronosticuri fotbalistice organizate de Jurnal Arădean şi Aradon, o vede pe Brazilia campioană mondială şi este plăcut surprins de ...mingea de fotbal oferită de Saller, drept premiu pentru câştigarea etapei I a concursului Pariezi pe premiile JA-Brazilia 2014.
Într-un comunicat remis azi redacției, cei de la Suporter Club UTA anunță că patru autocare sunt deja ocupate, dar se mizează și pe alți arădeni care vor fi alături de echipă. Iată, mai jos, comunicatul „SCU”:
ARAD. Recent, pe terenurile de fotbal din Subcetate s-a desfăşurat ediţia a 3-a Cupei Arad, competiţie care a avut la start 24 echipe la trei categorii de vârstă.
Semn că lucrurile au scăpat de sub control este și faptul că arădenii au avut cei mai mulți jucători folosiți în campionat.
ARAD. Bărbatul în vârstă de 35 de ani, înecat în balta Măltăreț în 15 iunie, a fost găsit. Un echipaj format din pompieri din Ungaria și Harghita au scos la suprafață cadavrul bărbatului, în noaptea de marți spre miercuri.
România
Comitetul Politic al USR a reconfirmat miercuri, printr-un vot în unanimitate (151 de membri ai CP prezenți), sprijinul politic pentru Dominic Fritz în funcția de președinte al formațiunii politice.
România
Un medic rezident s-a sinucis, miercuri, 19 august, la Spitalul Universitar de Urgență București, informează instituția medicală.
Local
Primăria Arad respinge acuzațiile prefectului Mihai Pașca privind licitația pentru concesionarea terenului de pe Calea Timișorii nr. 125, care ar urma să deservească investiția pentru un hipermarket. Municipalitatea susține că procedura este legală, deschisă tuturor celor care îndeplinesc condițiile și că nu a fost concepută pentru favorizarea unui anumit participant.
Mapamond
Franța și Germania au condamnat miercuri declarațiile ministrului israelian de extremă-dreapta al securității naționale, Itamar Ben Gvir, care a cerut public ca în fiecare noapte să fie uciși zeci de palestinieni în Fâșia Gaza, relatează agențiile AFP și EFE.
1
Local
Istoria, cultura, spiritualitatea și transformările societății arădene vor fi analizate vineri, 21 august, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Conferinței Științifice Naționale „Viața cotidiană a Aradului de-a lungul timpului”.
Local
Analizele făcute în zona incendiului subteran din Lunca Mureșului au indicat prezența amoniacului, a anunțat miercuri prefectul Mihai Pașca. Cauza focarelor nu a fost însă stabilită, iar autoritățile analizează mai multe ipoteze, printre care existența unor pungi de gaze.
1
Local
Mai multe incidente înregistrate săptămâna trecută indică prezența urșilor în localități din județul Arad. Prefectul Mihai Pașca a transmis primăriilor din zonele vizate să verifice procedurile și să fie pregătite pentru intervenție.
2
Local
Prefectul Mihai Pașca a cerut Primăriei Arad să anuleze o licitație pentru concesionarea unui teren din domeniul public, legat de realizarea unui hipermarket pe parcelele învecinate, și Consiliului Local Municipal să revoce hotărârea care stă la baza procedurii. Prefectul anunță că, dacă măsurile nu vor fi luate până la finalul zilei de miercuri, va sesiza Tribunalul Arad.
6