NĂDLAC. Un bărbat din Croația a fost prins la frontiera Nădlac, pe când vroia să intre în țară cu o mașină furată.
ARAD. Doi tineri din Arad au intrat în atenția polițiștilor după ce au furat dozatoare de bere și cabluri electrice din incinta a două firme situate pe ștrandul Neptun.
ARAD. Un polițist aflat în afara orelor de serviciu a împiedicat două femei să fure bijuterii.
ARAD. Nevoia de bani îi îminge pe unii arădeni la gesturi de neconceput. Dacă până acum hoţii de fier vechi se axau în mod special pe furtul capacelor de canal, acum se pare că au găsit o nouă surse de venit: caloriferele dezafectate.
Local
Decizia a fost luată pentru executarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii de transport public cu tramvaiul.
Local
Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad organizează sâmbătă, 4 iulie 2026, o nouă ediție a evenimentului dedicat copiilor, „Farmecul Copilăriei”, care se va desfășura în Parcul „Aventura Voinicilor”, în intervalul orar 17:00–21:00.
Local
Actualul manager a fost singurul candidat înscris în concurs și a obținut nota 9,92 la etapa de susținere publică și evaluare a proiectului de management.
Local
Răzvan Anghel, senator UISR Arad, subliniază că „arădenii au dreptul să cunoască bilanțul celor pe care i-au ales”.
Local
Stelian Paven, prins în februarie anul acesta pe Calea Romanilor, după ce a luat mită de la un șofer pentru a îl „ierta” de amendă este căutat de foștii săi colegi.
1
Mapamond
Un bărbat și-a dat foc joi în fața sediului Națiunilor Unite din New York și a decedat din cauza rănilor suferite, a anunțat poliția din oraș american, transmite AFP.
Local
Deocamdată nu sunt disponibile bilete la operatorii privaţi; foarte probabil, vor veni începând cu seria următoare.
Evenimente
23 de tineri muzicieni, din 70 de candidați înscriși din 7 țări, vor studia cu Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva la Petriş.