GRĂNICERI. Un pensionar din Grăniceri a rămas într-o clipă fără 27.000 de lei. Şi asta după ce a adormit lăsând uşa de la casă deschisă. Atât i-a trebuit un tânăr în vârstă de 24 de ani, care a intrat în locuinţa septuagenarului pe timpul nopţii şi i-a furat toţi banii.
DRAUŢ. Doi bărbaţi din localitatea Drauţ sunt suspectaţi că au tăiat ilegal 18 arbori.
SEMLAC. Peste 50 de metri de cablu electric au fost furaţi de trei persoane. Furtul a avut loc la fostul complex de creştere a porcilor din Semlac în noaptea de 28 spre 29 august.
CHIŞINEU CRIŞ. Poliţiştii de la Poliţia oraşului Chişineu Criş şi Secţia Rurală Sintea Mare au reuşit identificarea principalilor suspecţi în cazul unui furt dintr-o locuinţă.
ARAD. O femeie în vârstă de 35 de ani este urmărită penal în două dosare. În urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti s-a stabilit că, împreună cu alte persoane a pătruns, prin escaladarea gardului şi forţarea mai multor uşi, în două locuinţe, din municipiul Arad, de unde a sustras mai multe bunuri.
Ştiri sportive
Sportiva română Julia Sauter, debutantă în întrecerile olimpice, s-a clasat pe locul 16 în concursul individual feminin la patinaj artistic din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, după programul scurt, marți seara, clasare care i-a adus calificarea pentru programul liber.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți seara, că, din punctul său de vedere, proiectul pensiilor magistraților este constituțional, iar o nouă amânare a deciziei CCR pe acest subiect ar însemna o probabilitate foarte mare ca România să piardă cei 231 de milioane de euro din PNRR, menționând că o comunicare oficială din partea Comisiei Europene va fi făcută 'înspre sfârșitul lunii februarie'.
Ştiri sportive
Boberii Mihai Cristian Tentea și George Iordache au reușit cel mai bun rezultat al României la Jocurile Olimpice de iarnă din ultimii 34 de ani, locul 5 în proba de bob-2 masculin, marți seara, la Milano-Cortina.
Mapamond
Parlamentul Rusiei a adoptat marți în procedură de urgență o lege care permite serviciului de informații interne FSB să ordone companiilor furnizoare întreruperea conexiunilor de internet și mobile, informează dpa.
1
Local
ŞIRIA. Weekend-ul trecut, copiii din cadrul Clubului „Micii măderătani” s-au bucurat de doua zile frumoase petrecute la Casa Schneider din Șiria.