N-a plouat la Gărâna, decât când am ajuns, torenţial, dar scurt, cât să mă sperie, aşa că a căzut repede una dintre etichetele pe care le-am pus festivalului înainte de a ajunge aici şi care m-au ţinut departe de el ani la rând. A fost frig la Gărâna seara, la concerte, aşa că parte din ce ştiam despre chestiile adiacente festivalului (şi care m-au ţinut şi mai departe) s-a adeverit.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 13-11-2025 sunt următoarele:
România
Criza de ouă se resimte în unele supermarketuri din România: rafturile sunt goale, din cauza exporturilor record și a producției mai reduse în sezonul rece.
Local
Timp de 50 de zile, arădenilor le vor fi puse la dispoziţie produse de sărbători, colinde şi activități pentru copii. Nu vor lipsi patinoarul şi roata panoramică.
Local
O piesă de teatru cuprinsă într-o campanie națională s-a jucat, de două ori, cu sala plină la Arad.
1
Local
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri din municipiu a fost atestată de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Local
Sute de persoane au participat la dezvelirea statuii marelui portar Helmut Duckadam, la Semlac, în comuna natală a „Eroului de la Sevilla”.
1
Local
Contrabanda din România trece printr-un an record, iar regiunea Vest rămâne un punct sensibil: peste 27,4 milioane de țigarete confiscate în 2025.
1