Hoţii au furat luni dimineaţă bunuri cu o valoare ce urcă înspre un miliard de euro la muzeul Grüne Gewölbe din Dresda, a arătat poliţia germană, potrivit cotidianului The Guardian.
Tribunalul Arad a primit vizita unui grup de opt judecători, aflaţi într-un stagiu de schimb de experienţă de două săptămâni în România, în cadrul programului EJTN/REFJ (Reţeaua Europeană de Formare Judiciară), respectiv patru judecători din Germania, doi judecători din Estonia, un judecător din Finlanda şi un judecător din Olanda, însoţiţi de domnul judecător Ştefan Ioan Lucaciuc, din cadrul Curţii de Apel Timişoara.
Germania rămâne, în prima jumătate a acestui an, partenerul comercial numărul unu al României, cu 23% din totalul exporturilor și peste 20% din totalul importurilor, potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), remis marţi.
ARADON Sport local
VIENA. Arbitrajul românesc a fost reprezentat de arădeanul Ovidiu Hațegan și bucureşteanca Cristina Trandafir la seminarul FIFA dedicat arbitrilor VAR (Viena, 10-12 februarie).
Local
Din mai până în octombrie, aceasta este unul dintre punctele de atracție ale vizitatorilor Domeniului Regal.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” Aradului vor fi susținute de elevii Colegiului Național Pedagogic „Regele Ferdinand” la turneul final.
România
Oana Ţoiu a subliniat la Munchen necesitatea utilizării finanţării UE pentru nevoile de apărare NATO
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a subliniat, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, între altele, necesitatea utilizării finanţării UE pentru nevoile de apărare NATO.
2
Mapamond
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, un critic acerb al preşedintelui Donald Trump, a declarat sâmbătă că vede tot mai multă determinare în Europa de a-i rezista liderului american, relatează dpa.
România
Un copil de 7 ani din Ighişu Nou, judeţul Sibiu, a murit după ce a fost lovit de un balot de fân. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Mapamond
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a avertizat SUA sâmbătă împotriva derulării unor politici unilaterale, afirmând că o astfel de abordare nu va avea succes într-o lume a puterilor în competiție, relatează dpa.