aradon.ro Web analytics



Sute de români veniţi din Germania, opriţi de câteva ore la Nădlac II

De M.B.

Sute de români veniţi din Germania, opriţi de câteva ore la Nădlac II

Aceştia au venit cu 20 de autocare şi trebuie să parcurgă procedurile de triere medicală, iar autorităţile vor să îi pună în carantină.
Scris de M.B. - Aceştia au venit cu 20 de autocare şi trebuie să parcurgă procedurile de triere medicală, iar autorităţile vor să îi pună în carantină.

Sute de români s-au grăbit să revină în ţară din Germania, în ultimele 24 de ore, după ce s-a anunţat că această ţară va închide graniţele. La Nădlac II au ajuns, în cursul nopţii de duminică spre luni, aproximativ 20 de autocare pline. Acestea se aflau blocate în punctul de trecere a frontierei şi luni dimineaţă, în aşteptarea efectuării procedurilor de triere medicală şi trimitere în carantină a pasagerilor.

Mulţi dintre români sunt revoltaţi şi încearcă să convingă autorităţile că sunt sănătoşi şi nu au nevoie să fie duşi în catantină, motiv pentru care s-au creat momente de tensiune maximă, conform unor surse de la PTF Nădlac II.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Arad nu au putut fi contactaţi pentru a oferi informaţii suplimentare.

La Nădlac II, potrivit Poliţiei de Frontieră Arad, este aglomeraţie mare pe sensul de intrare în ţară, de când s-a închis PTF Turnu. Luni dimineaţă, timpul de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor era de o oră, de trei ori mai mare decât în mod obişnuit, deşi controlul se face pe şase artere de intrare şi două de ieşire din România.

Poliţiştii de frontieră afirmă că, în urma măsurilor speciale luate în ultima vreme, procedurile durează până la 10 minute pentru fiecare persoană care vine în România, faţă de 30 de secunde înainte de criza sanitară.

49 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. roman says:

    Acu ia apucat venitu acasa,
    sa stea in carantina o luna sau sa se intoarca de unde au venit ca ne-am saturat de virusul asta adus de unii din diaspora.

    • romanCaTine says:

      INCONSTIENTA SI TICALOSIA LOR combinate cu TICALOSIA SI IRESPONSABILITATEA GUVERNULUI ..! ce eficienta are oare triajul la granita? Tocmai auzii stirea ca unii dintre acesti raufacatori pltesc soferi maghiari cu 700 Eur ca sa-i duca la granita si sa minta acolo ca vin din Budapesta ! Ce vor sa faca “liberalii” astia cu populatia acestei tari?? Pntru voturile acestor iresponsabili ,sa pui in pericol o populatie intreaga??? De noaptea mintii…

      • Bode says:

        Virusul vine din China, ce dreaq faceti toti pe prostii! Tot ce vine din China este infectat. Au trimis saptamana trecuta din China medici si material medical in Italia si Spania si tocmai acolo a explodat numarul de infectati azi. Opriti tot ge vine din China pana se mai poate face ceva. Economia este distrusa. Carantina si izolarea nu ajuta la nimic atata timp cat vine marfa infectata din China.

        • Burescu says:

          Nu mai vine nici o marfa din china talimbule. Doar diaspora aia nenorocita din italia si germania.

        • strigat says:

          MINTI ORDINARULE, VIRUSUL IL ADUC DIASPOREZII !! toti vin din zonele infectate !!! INCHIDETI GRANITELE , ce faceti .vreti sa ne omorati ?? vreti sa faceti din Romania ,WUHAN-UL Europei??? deja si Ungaria a inchis granita !!! Iresponsabililor care ne conduceti, pe viata oamenilor din Romania vreti sa primiti votul diasporezilor??? DE CE I-ATI PRIMIT PE CEI VENITI DIN ZONELE INFECTATE??? IN conf cu preved Art 53 din Constitutia Ro si Legea 95/2006,aveati temeiul legal sa inchideti granitele si sa-i lasati pe diasporezi sa se trateze in locurile de resedinta ,fara a le permite sa vina in tara sa ne infecteze ! DE CE NU ATI FACUT-O ?? doar fiindca primiti votul lor?? Trebuie sa ne infecteze si poate chiar mai grav,doar ca sa beneficiati voi,cei de la putere ,de votul lor ??? INCHIDETI GRANITELE,IRESPONSABILILOR ,pentrunumele Lui Dumnezeu !!!

          • JOHN RAPA says:

            Bai PATRIOTULE tu nu ai nici un drept sa spui cine vine acasa si cine nu. Eu am pompat in “tara ta” care e si tara pentru care am depus juramant militar de credinta mai multe sute de mii de euro in aproape 20 de ani de muncit in lume. MINTILE LIMPEZI ALE UNOR CONDUCATORI DE TARA NU POT SA NE REFUZE INTOARCEREA ACASA. HABAR NU AI(AVETI)CE VORBITI. LIBERTATE INSEAMNA INCLUSIV ASTA.

        • kode says:

          minti! Virusul ,la noi bine din Italuia si este adus de diasporezi si de acei parlamentari penelei si de acel ofiter de politie rezervist, iresponsabil ! Zborurile cu China sunt de mult sistate ,iar boala a venit la noi odata cu diasporezii ,in centrele de carantina ! Nu mai minti ,asadar

        • Vlad says:

          Bode…esti prost rau de tot. Foarte prost.

      • reli says:

        Ultimii oameni si diasporezimii si astia care ii lasa inauntru.

      • Haha says:

        Mai chiar ești bolnav la cap, guvernul e de vina PSD-ostile ca romanii sunt dobitoci inventivi la măgari, ești spălat rău la creier

    • Ciuca says:

      Asa ii distrug liberalii pe romani. Ca acuma le vin voturile inapoi si din germania nu numai italia. Ce fac astia cu romanii e nebunie curata.

  2. palfy says:

    adica si vin sa ne imbolnaveasca si nici nu vor sa se supuna masurilor autoritatilor !! cata nesimtire ! si cate li se mai permite !

    • alex ciorna says:

      De ce va luati de diaspora? daca nu ar fi ei cu simtul civic ce naiba sar face tara la alegeri ?

      • EU says:

        Cei din diaspora sunt cetateni romani.DECI au voie sa intre/sa iasa din Romania oricand
        Dar faptul ca au un COMPORTAMENT CIVIC superior celor din Romania este o mare TAMPENIE.Ei ,saracii, habar nu au de multe lecruri.Sunt MASE DE MANEVRA ptr politicieni.ATAT si nimic mai mult. Cei care se intorc in Romania in aceasta perioada sunt niste AMARATI vai de capul lor. Dar sunt romani. Ii acuzati de IRESPONSABILITATE Da r ce sa faca acolo, ptr ca nu au nimic.Sa moara? Romanii seriosi si capabili lucreaza in Occident in baza umui contract de munca.Platesc taxe si impozite dar au si asistenta meficala.Astia care vin nu au nimic.Sa ii lasam sa moara? Nu. Si inca ceva. Cei din diaspora nu ma ajuta pe mine cu nimic, bs dimpotriva ii ajut eu pe ei (situatia de azi cand statul le plateste tratamentul fara ca ei sa contribui cu nimic). Accept acest lucru dar sa nu imi dea ei mie lectii de SPIRIT CIVIC

        • EusiTu says:

          Nu sunt chiar asa de amariti cum ,in mod mincinos ,se prezinta ei in fata noastra,cu scopul ca sa provoace mila ! Cand lucrezi in orice stat UE ai si OBLIGATIA sa-ti platesti acolo cheltuielile si ASIGURARILE DE SANATATE ! a veni si spune ca tu de fapt,nu ai platit acolo asa ceva,asta NU te poate indreptati sa vii de caolo,dintr-o zona de focar ,ca sa-i contaminezi si chiar sa-i omori cu aceasta boala pe cei din tara natala ! intotdeauna ,PROPRIA-TI FRAUDA NU POATE A-TI SERVI DREPT CAUZA JUSTIFICATIVA !! Pai nu-i vedeti,vin din zone infectate si cand ajung la granita noastra fac scandal si se revolta ca ei nu vreau in carantina;asta o fac multi dintre ei;altii fac tot felul de fraude ca sa se sustraga carantinei…Vina este la autoritati: Nu le-au inchis granitele in baza Art 53 din Constitutia Ro !

      • toni says:

        Tu esti la fel de inteligent si de “civic” ca tirie-briu aia din diaspora.

  3. Vinis says:

    Începe războiul oameni buni, totul e calculat fiti fara griji.

  4. Reguli nerespectate says:

    Tardiva măsură carantina obligatorie pt cine vine din tari riscante.Acum îi apuca venitul când e cerut în mod expres sa evite deplasarile sa stea acasa.Parcă n ar cunoaște situația cum e.Dar poate îi doare în basca ca își îmbolnăvesc conationalii

  5. Dorobantu says:

    INCHIDETI FRONTIERELE odata !!!!

  6. Lavinia says:

    Isi bate joc guvernul lui verner si de angajatii din frontiera. La ce riscuri ii expune pe bietii oameni e incalificabil.

  7. Popoviciu says:

    Despre virus se știa din ianuarie 2020, pentru a nu aminti despre știrile din 2019 ! De ce nu au fost inchise granitele ??

  8. farcas says:

    Citi diasporezi mai avem si in germania, un milion, peste, mai putin ? Vin iara si amaritii astia incoace , de ce e inconstient liberalul cu romanii ?????

    • rumleute says:

      Prostie curata sau lipsa de informare din partea diasporezilor. Cum sa compari sistemul medical german cu cel romanesc? Unde ai sanse mai bune sa fi tratat ca la carte?

    • Adelin Stoianov says:

      [A]Bitdefender Alerta virus nou: postac psd-ist detected

  9. Parau says:

    Bai nu puteti face asa ceva. Nu va puteti bate joc de romani.

  10. brigi says:

    NU e drept ce aduc astia in Romania.

  11. gigi says:

    Cica multi dintre nesimtiti sunt revoltati, bata-va-n cap de oameni inconstienti !!! Asa multe ciurucuri are Romania plecate din tara ?!?

  12. iacob says:

    Citeva sute azi dar citi diasporezi vor fi miine? Si poimiine si dupa ? De ce vin sa ii imbolnaveasca pe cei din Romania ?

  13. Coronache says:

    Oameni buni,

    Cei ce se intorc acum in mare viteza din Vestul Europei trebui testati urgent si tinuti in carantina severa cel Putin 14 zile.De ce?
    CINE ARE O TAR DE RANDUIALA IN STRAINATATE NU SE PUNE PE DRUM STA ACASA LA EL UNDE E PANA TRECE MOLIMA, se poate descurca cu renduiala pe care o are in strainatati.
    ACESTI OAMENI CARE VIN PE VITEZA; NU AU NICI O RANDUIALA IN GERMANIA; MAI MULT MUNCESC SI TRAIESC IN CONDITII DE IGIENA SI VIATA INUMANE; DORM IN GRAJDURI SI BARACI CATE 14 IN CAMERE IN PATURI SUPRAETAJATE; FARA ACCES LA BAIE SI APA ;CONDITII FOARTE APROPIATE DE CE ALE BOSCHETARILOR PROBANILITATEA SA INTRE IN CONTACT CU VIRUSUL E FOARTE MARE: DE ACEEA TREBUIE CARANTINATI IEMDIAT; NICIUN TRIAJ; DACA DUREAZA ; SA AIBA RABDARE:
    SUNT 5 MILIOANE DE ROMANI IN VESTUL EUROPEI; MAXIMUM 100 de miii SE INTORC ACUM; RESTUL AU CAT DE CAT O RANDUIALA IN TARILE PE UNDE SUNT, CARE SA LE PERMITA SA TREACA PESTE MOLIMA ASTA.

  14. Cine a plecat din ROMÂNIA -în altă țară -cu . mutivul că ” acolo este mai bine” să și rămână acolo.

  15. Citizen says:

    Ce nu intelegeti dvs. este faptul ca noi raminem in continuare “lumea a treia”. Tarile mari, care de altfel au inchis frontierele fara nici o problema, “exporta” parte din posibilele infectii catre tarile vasale, aici ma refer la cazul nostru. Noi nu putem inchide granitele pentru ca acestea sint directivele. Pe scurt: Mai megeti mai la aia, ca exista varianta de a ne “sufoca” noi.
    Chestia insa care pe mine ma surprinde este : De ce sa declarat starea de urgenta ? Cu ce scop ? Pentru ca mari masuri suplimentare nu s-au luat. Sa fie vorba doar de posibilitatea “invirtirii” banilor din buget dupa bunul plac ?
    Oricum, Boom-ul Covid-19 in Romania nu sa produs si tare mi-e ca va fi nasol.Nasol de tot.

  16. bucur says:

    Italia i-a aruncat din tara pe necalificatii aia din diaspora sa nu-si incarce sistemul medical cu ei. La fel procedeaza acum Germania. Dezastrul diasporei se muta in Romania.

  17. Dorin says:

    Pentru cei ce vin…Nu o fi plăcut să stai în carantină dar două săptămâni chiar și numai cu apă și pâine și spălat la chiuvetă nu mori. În schimb poți să omori mulți nevinovați dacă nu stai în carantină. Poate tu cel venit de departe scapi dar omori pe bătrânul de lângă tine în propria țară. Românule e atât de greu să-ți sacrifici două săptămâni din viață pentru România ? ? ? ! ! !

  18. Nepăsare criminala says:

    Sa vii în autocare cu epidemia ăsta înseamnă ca Îți riști pielea ,dacă unu sau 2 sunt infectați poate tot autocarul sa ia.Ce sa mai vorbim de transmitere la familie când n are grija de propria sănătate.

  19. Uman says:

    Trist…sunt romani… sunt oameni… desi ii numiti ,,diasporezi,,
    https://www.irishcentral.com/culture/coronavirus-lockdown-poem

  20. as007 says:

    Sa stea la ei acasa cincisute de zile, sa-i imbolnaveasca pe batranii lor!

  21. gigi says:

    Romanu nu vrea sa moara singur, sa moara si familia cu el si vecinul :))

  22. punctul pe Y says:

    Exista un ordin emis de comisia pentru situatii speciale,sau cum s-o fi numind,ca persoanele care vin din state unde se inregistreaza cel putin 500 cazuri infectie cu virus,vor sta in carantina si gata.Nu se discuta o dispozitie,mai ales in asemenea imprejurari.Veniturile din afara sa ia aminte,caci daca ar fi in Jermanica,de exemplu,nu ar carai nici o secunda !In afara de asta,nimeni nu I-a obligat sa se reintoarca in Romania,iar daca au facut-o,se supun reglementarilor !

  23. Stefan51 says:

    marei gradina lui d-nezeu si multi au sarit gardu,26 de “comentatori”unu mai dobitoc ca altul,mai dobitoacelor, nu v-ati pus intrebarea, de ce anglia nu se inchide?de ce la ei acest virus nu e bau-bau?daca aveti ceva minte puneti-o la lucru,stiu ca cel mai greu lucru e sa gindesti,da asta e,asta ne deosebeste de maimute,desi dupa postarile citite cred ca le jignesc….

  24. Dracu says:

    Ce mult imi plac comenturile astea jur hai ca mai vreau sa citesc

  25. Vlad says:

    Astia sunt prosti. de ce m—nu stau in Germani. Si guvernul a si mai prost ca nu opreste intrarea lor. carantina 14 zile minim. Si sa platesca frumos pentru tot ce primesc. In germani nu platesc taxe la noi nu platesc taxe–numai gura mare au…..

  26. Lore says:

    Ai perfectă dreptate,Dorin!👋👍

  27. Vlad Tepes says:

    Ca sa avem o idee cine sunt aceste persoane (romanii) care iau cu asalt frontiera, va propun un exercitiu de imaginatie.Nu mai este nici un virus si maine se declara stare de razboi, si prin Decret prezidential sunt mobilizati toti romanii, inclusiv diaspora. Vom vedea vreunul la granita,revenind in tara? NICIUNUL!!! Despre aceste persoane vorbim!

  28. Local

    PNL Arad a votat moţiunile ambilor candidaţi pentru şefia partidului
    ARAD. Organizaţia Judeţeană PNL Arad a aprobat, prin vot, susţinerea moţiunilor ambilor candidaţi la preşedinţia partidului, atât moţiunea cu care candidează Ludovic Orban, cât şi moţiunea cu care candidează Florin Cîţu. În adresa transmisă către Comisia de Organizare a Congresului PNL, secretariatul general al PNL Arad anunţă că moţiunea „România Liberală”, care aparţine premierului Florin Cîţu, a primit 73 de voturi pentru, 9 împotrivă şi 3 abţineri. 2

    Local

    S-a deschis o nouă secţie Covid în Arad
    ARAD. Reprezentanţii Spitalului Judeţean Arad anunţă că a fost deschisă o nouă secţie Covid-19 la unitatea medicală din oraşul nostru. Secţia Medicină Internă II, care are 37 de paturi, a devenit, de vineri, secţie Covid.

    Local

    Bani pentru proiectele PNDL
    ARAD. Deputatul PNL Sergiu Bîlcea anunţă că Guvernul a alocat aproape 400 de milioane de lei pentru plata facturilor proiectelor demarate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală I şi II. În total, 539 de obiective de investiţii din întreaga ţară vor beneficia de aceste fonduri. 1

    România

    Cum se descarcă certificatul verde COVID-19? Documentul care va deveni vital în zilele viitoare
    Certificatul verde este necesar doar în localităţile unde incidenţa este cuprinsă între 3 şi 6 la mie. În localităţile unde incidenţa va fi cuprinsă între 3 şi 6 la mie certificatul verde, care atestă vaccinare, trecerea prin boală sau testarea, va fi obligatoriu la spectacole, cinema, piscine, competiţii sportive, nunţi sau botezuri. Operatorii economici vor folosi aplicaţia „Check DCC" pentru a verifica codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene.

    România

    Guvernul a adoptat o hotărâre prin care se impune obligativitatea prezentării certificatului verde pentru anumite activități, dacă rata de incidență ajunge la 3 la mie
    Guvernul a aprobat vineri, prin hotărâre, obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la anumite activităţi în localităţile unde rata de incidenţă a infectărilor cu SARS-CoV-2 este mai mare de 3 la mia de locuitori şi mai mică sau egală cu 6 la mia de locuitori. 5

    Local

    CCIA Arad ar putea să adere la Federaţia Camerelor de Comerţ Dunărene
    Un acord în acest sens a fost exprimat de preşedintele Gheorghe Seculici, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţii DCCF. 3

    ARADON Sport local

    „Galben-albastrele” vor juca acasă dubla din cupă
    FCC Baschet UAV Arad a anunțat un nou parteneriat cu UTA pentru abonați. 1

    Local

    2.886 de persoane locuiesc fără forme legale în municipiul Arad
    Acestea au fost descoperite de poliţiştii locali, în urma verificării a 1.122 de asociații de proprietari. 9

    ARADON Sport local

    Mai moare o echipă în sportul arădean!
    Echipa de polo CS AMEFA nu s-a înscris în Superliga Naţională. Primarului Călin Bibarţ îi place rolul de „gropar”. 10

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.