ARAD. În fiecare an, Grădiniţa Bambi îşi „deschide porţile” pentru vizitatorii ei. Persoanele dornice de vizitarea grădiniţei şi participarea la activităţile susţinute în fiecare grupă, sunt asteptate marţi, 3 mai, între orele 10.00-12.00.
„Corul inocenţilor” şi-a încheiat recitalul de pe strada Eroilor şi s-a mutat începând de azi, 20 aprilie, la intrarea principală de la Iulius Mall. După expoziţia de la Iulius Mall „Corul inocenţilor” îşi va continua turneul în Germania, urmând să se reîntoarcă apoi în alte oraşe din România.
Luni seara, copii din zona grădişte au dansat s-au pictat si au fost pictati, intr-un eveniment dedicat lor cu ocazia iepurasului.
Elevii din ciclurile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal, dar şi copiii de la gradinita vor fi în vacanţă începând de astăzi, 15 aprilie, după terminarea cursurilor, şi se vor întoarce la ore, marţi, 26 aprilie.
ARAD. Copiii Gradinitei cu Program Prelungit Nr.22 din Arad au facut o vizita prescolarilor Centrului de Educatie Incluziva din Arad cu scopul socializarii, schimbului de experienta dintre cadrele didactice si, bineinteles, in vederea pregatirii pentru Sarbatoarea Pascala.