ARAD - Şi ultimele două clase închise din
cauza virusului gripal AH1N1 îşi reîncep
cursurile. După o săptămână de
vacanţă neanunţată, elevii a două
clase, una din Liceul de Artă Sabin Drăgoi,
şi cealaltă de la Grupul Şcolar Ion
Creangă din Curtici, se reîntorc la cursuri.
ARAD - O parte din cantitatea necesară de vaccin
trivalent contra gripei sezoniere a ajuns la Arad. Dr. Dana
Negru, director adjunct în cadrul Direcţiei de
Sănătate Publică, ne-a informat că s-au
primit 20.150 de doze de vaccin trivalent.
ARAD - Un nou caz de gripă porcină a fost
înregistrat în judeţul nostru, potrivit
Ministerului Sănătăţii.
ARAD - Alte patru persoane din Arad sunt suspecte de
gripă nouă. Este vorba despre trei membrii ai
unei familii, mama şi doi copii, respectiv un asistent
medical.
ARAD - Comitetul Central de Coordonare pentru prevenirea
şi controlul gripei noi a decis că,
începând din această
săptămână, nu vor mai primi tratament
gratuit împotriva gripei porcine numai cazurile
foarte grave, pacienţii care sunt internaţi
în spital.
Local
Europarlamentarul arădean spune că România are nevoie de investiții în infrastructură și în oameni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că micile detalii au făcut diferența în meciul de la Mioveni.
2
UT Arad
Istoria s-a repetat: atacantul UTA-ei a decis meciul cu FC Argeș, precum la ultima deplasare cu argeșenii.
Local
Toți cei patru agresori au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind obligați să poarte brățări electronice.
1
Local
Un bărbat din Arad care a amenințat că se sinucide a fost căutat de jandarmi și, când a fost găsit, asupra lui au fost descoperite droguri.
Local
Un proiect de lege care a trecut de votul Senatului propune sancțiuni pentru birocrația inutilă și stufoasă cerută de instituții.
Local
VINGA. Un polițist aflat în timpul liber a recuperat un cărucior pentru bebeluși care a fost furat din fața unui magazin din Arad.
1
România
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler.
1
UT Arad
Gazdele nu au câștigat de opt etape, în care au obținut doar trei remize. Scoate UTA ceva din acest meci?