ARAD. „Cabinetul Ponta demonstrează încă o dată că foloseşte un limbaj dublu atunci când e vorba de guvernarea României. Pe de o parte sunt promisiunile de reducere a CAS şi a impozitului pe venit, măsuri care se rezumă doar la simple declaraţii, iar pe de altă parte pe agenţii economici îi aşteaptă o nouă taxă”, dezvăluie Gheorghe Falcă, liderul Micării Creştin-Liberale, într-un comunicat de presă.
ARAD.În colegiul deputatului Lucian Riviş Tipei au început pregătirile de campanie.
ARAD. Consiliul Judeţean şi două primării au primit înapoi banii luaţi de Guvern. Alte primării aşteaptă încă o dată să primească banii.
ARAD. Copreşedintele USL Arad, Ioan Cristina, spune că, în ciuda hărţuielii permanente, menită să discrediteze guvernarea USL, aceasta „a încercat în ultimele 60 de zile, prin măsurile economice, să asigure şi să implementeze toate obligaţiile pe care România şi le-a asumat la nivel internaţional” dar şi „să repare greşelile făcute de regimul Traian Băsescu, să crească numărul locurilor de muncă şi să conducă ţara către creştere economică.
ARAD. Nu este vorba despre Cătălin din "Luceafărul ", ci despre Cătălin Lazurcă, proaspăt consilier MC-L, care- s-a dezlegat misterul- a organizat manifestarea "democraţia e în stradă", din faţa primăriei.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.