Firmele din sectorul import-export din Arad au participat la un seminar privind importanţa logisticii şi a transportului în cel mai scurt timp, organizat de către Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad în parteneriat cu DHL Express.
ARAD. 16 august 2013 este termenul limită de depunere a raportărilor contabile aferente primului semestru al anului curent la administraţiile finanţelor publice. Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2013 a operatorilor economici se aplică de entităţile care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 de lei.
ARAD. Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – Filiala Arad, alături de Caliptop SRL din Cluj Napoca şi Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor Cluj organizează la Arad o conferinţă privind oportunităţile de finanţare nerambursabilă pentru IMM-uri.
IMM-urile au aflat informaţii despre linii de credit şi soluţii pentru administrarea fluxurilor de numerar.
Dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii se face împreună cu sprijinul instituţilor bancare.
România
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 5,85% pe an, de la 5,84% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Local
VERONA. Delegația din Arad care se află în vizită oficială la Verona a participat la un laborator de trei ore la școala comercială privată Stimmatini, care are un parteneriat de colaborare cu Liceul Economic din Arad.
România
Perioada petrecută în serviciul militar poate conta la stabilirea pensiei, însă nu în același mod pentru toți pensionarii. Anul în care a fost efectuat stagiul militar este unul dintre elementele care pot schimba punctajul acordat la pensie.
România
Președintele Nicușor Dan a spus miercuri, în discursul său în Adunarea Generală a ONU, că manipularea prin social media este o amenințare la adresa democrației care nu beneficiază de atenția pe care o merită.
România
Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ținta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor in instituțiile democratice și de a descuraja sprijinul acordat Ucrainei, a spus miercuri președintele Nicușor Dan în discursul susținut în Adunarea Generală a ONU, la New York.
Local
CFR Călători a decis ca cele două vagoane bar-bistro care se află în prezent în circulație să facă parte din garniturile de tren care circulă pe relația Arad-București Nord.
România
Prețul mediu al combustibililor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 23,8%, în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025, după un avans de 16,9% în luna iulie și unul de 13,7% în luna iunie, arată datele publicate marți de Eurostat.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, este de părere că premierul desemnat Siegfried Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că își dorește să devină prim-ministru și că își asumă responsabilitatea pentru România. Grindeanu a afirmat că, prin atitudinea avută în ultimele zile, Mureșan a transmis mesajul că nu își dorește această funcție.
Local
Peste 4.300 de infracțiuni au fost sesizate în primele opt luni la Arad. Creșteri importante au fost semnalate în cazul violenței domestice