Comisia Europeană a anunţat, vineri seara, că Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria vor renunţa la măsurile unilaterale pe care le-au luat din cauza importurilor de cereale din Ucraina, urmând să vină imediat cu măsuri comune pentru toate cele cinci state, inclusiv pentru România, a declarat pentru AGERPRES ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Polonia va menţine embargoul asupra importurilor de cereale ucrainene cel puţin până la finalul anului, a anunţat miercuri ministrul Dezvoltării, Waldemar Buda, în condiţiile în care Uniunea Europeană lucrează la un acord privind renunţarea la interdicţiile unilaterale impuse de unele state membre UE, transmite Reuters.
Mapamond
Protestele studenţeşti împotriva războiului din Gaza s-au extins în acest sfârşit de săptămână la zeci de universităţi din Statele Unite şi s-au soldat cu sute de arestări şi cu ciocniri între protestatari şi forţele de ordine, potrivit EFE.
Local
Inițiativa de a lăsa copiii să-și folosească imaginația aparține Asociației GAL Lunca Mureșului de Jos, ca membră a proiectului TOM (Tradiții, Obiceiuri, Meșteșuguri).
UT Arad
IAȘI. UTA a trecut de „Poli” Iași, după o primă repriză slabă, însă o a doua așa cum ne-am dori întotdeauna. Antrenorul UTA-ei a recunoscut jocul modest din primele 45 de minute, iar victoria o pune și pe seama schimbărilor pe care le-a nimerit.
Local
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele: