Conform statisticii publicate de Ministerul Sănătății la începutul acestei săptămâni, 25 de comune din județul Arad nu au înregistrat niciun caz de infecție cu SARS-CoV2 în ultimele două săptămâni. Totuși, Aradul are cele mai multe unități administrativ teritoriale cu indicele de incidență de peste 3 cazuri la mia de locuitori.
Local
Opt transporturi încărcate cu cu anvelope, îmbrăcăminte second-hand, donații, mobilier uzat și ajutoare umanitare considerate a fi deșeuri au fost oprite la frontieră.
ARADON Sport local
ARAD. În această săptămână, Baza UTA-Tenis Profi, găzduieşte ediţia cu numărul 15 a Hai Cup, turneu de tenis de câmp rezervat jucătorilor de 12 ani, de categoria 3, din cadrul Tennis Europe Junior Tour.
Mapamond
O uriaşă alunecare de teren care s-a produs în Papua Noua Guinee a acoperit cu pământ peste 2.000 de persoane, au anunţat luni autorităţile din această ţară din Oceanul Pacific într-o scrisoare către ONU, raportând un nou bilanţ al morţilor mult mai mare decât cel estimat iniţial, informează AFP.
Local
Trei studente ale programului muzică din cadrul Facultății de Științe Umaniste și Sociale a UAV au câștigat un loc I și două mențiuni.
ARADON Sport local
ARAD. Mult entuziasm şi bună dispoziţie în familiile unde tata, mama și copilul au avut timp de calitate petrecut împreună prin mișcare și fotbal în cadrul competiției Cupa Familiilor, ediţia II.
Local
Compania de Transport Public Arad anunță că începând cu data de 1 iunie revine pe străzi trenulețul turistic.
România
ATENȚIE! Imagini cu puternic impact emoțional. Polițiștii orașului Sânnicolau Mare sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au reținut, sâmbătă, un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Nicio competiţie fără medalii pentru Motorul Arad. Doi dintre elevii pregătiţi de Georgian Popescu şi Marius Tătar, descoperiţi de regretatul maestru Florian Barna, au obţinut locul unu la Centura Banatului.
ARADON Sport local
ARAD. Prima etapă a Crosului Cetăţilor, ediţia 2024, disputată pe traseul Măderat-Şiria, a fost o reuşită.