Elena Udrea a fost condamnată, marţi, la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul privind campania din 2009, pentru două fapte de instigare la luare de mită şi cinci infracţiuni de spălare a banilor. Ioana Băsescu a primit o condamnare la cinci ani de închisoare pentru instigare la delapidare, în acelaşi dosar.
Mapamond
Ucraina a modificat lista țărilor cu care acceptă acord de dublă cetățenie, incluzând 29 de noi state, printre care și România.
România
Cu cât Europa este mai puternică, cu atât NATO este mai puternică, a declarat, marți, președintele Nicușor Dan, în deschiderea Black Sea and Balkans Security Forum.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan, președinte al PNL, a declarat, luni, că primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, vicepreședinte al PSD, a sunat la colegi liberali ca să le spună ce trebuie să facă în privința deciziei partidului de a nu mai colabora cu PSD și a intra în opoziție, el adăugând că deciziile PNL au fost luate în forurile statutare.
România
Președintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, va fi primit, marți, la Palatul Cotroceni, de președintele Nicușor Dan.
Local
Proiecția de buget pe 2026 a Companiei de Apă Arad preconizează un profit brut de peste 17 milioane de lei.
2