Totphal Bela, fostul preot al Bisericii Roșii, a primit 3 ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiunile comise.
Paul Gheorgheci, şoferul care a accidentat mortal, în luna august, doi bătrâni pe o trecere de pietoni din cartierul Grigorescu şi condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, a cerut marţi Curţii de Apel Cluj reducerea pedepsei. Magistraţii clujeni au amânat luarea unei decizii şi au cerut efectuarea unui referat de evaluare psiho-social.
Interlopul clujean Marius David, cunoscut sub numele de Gore, a fost condamnat definitiv la 12 ani de închisoare cu executare. Decizia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), după ce avocaţii interlopului au făcut recurs la sentinţa dată de Curtea de Apel Cluj prin care judecătorii l-au condamnat pentru tentativă de omor calificat.
Instanţa supremă va cere Institutului Naţional de Medicină Legală (INML) urgentarea expertizei privind starea de sănătate a lui Ioan Avram Mureşan, pentru soluţionarea cu celeritate a contestaţiei la decizia de condamnare a fostului ministru la trei ani de închisoare pentru fapte de corupţie.
ARAD. Judecătorii Tribunalului Arad au dat sentinţa într-un caz de proxenetism şi trafic de persoane, scos la iveală de procurorii DIICOT Arad.
România
O reducere de taxe și impozite în 2027 ar fi o mare eroare pentru că ar transmite un semnal deplorabil celor care ne finanțează și ar trimite automat România în „junk”, consideră academicianul Daniel Dăianu, președinte al Consiliului Fiscal.
România
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat miercuri, în localitatea Sadu, că nivelul fluviului Dunărea la Cernavodă a scăzut la 182 de centimetri, situație în care procedurile de oprire a centralei nucleare electrice vor începe joi dimineața, procesul fiind unul „extrem de bine cuantificat”.
3
România
Rata anuală a inflației a scăzut la 8,16% în luna iulie, de la 10,42% în iunie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,67%, mărfurile nealimentare cu 7,93%, iar mărfurile alimentare cu 5,03%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).
Local
Peste 20.000 de pelerini catolici sunt așteptați la Basilica Papală Maria Radna, din Lipova, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, unde vor avea loc slujbe în mai multe limbi, iar alte câteva mii de credincioși ortodocși vor fi la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, cea mai veche așezare cu viață monahală neîntreruptă din România.
Local
Festivalul de Film Documentar fARAD revine la Arad, cu o incursiune cinematografică în lumea animală, în cea de-a 13-a ediție.