Zărăndanii sperau să aibă drum liber până în turul 6 al Cupei României, când aveau mari șanse să aducă la Ineu o echipă de Liga 1, dar au aflat cu doar 72 ore înaintea jocului că trebuie să dea piept cu o formație incomodă, Ripensia Timişoara, care își dorește să acceadă în fazele superioare ale Cupei.
Federația Română Fotbal a făcut împrecherea formațiilor rămase în Cupa României Timișoreana.
Un bărbat a fost trimis în judecată după ce a fost prins conducând o maşină fără a avea permis şi pentru că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în acel moment, refuzând să i se recolteze probe biologice pentru a i se stabili alcoolemia.
Mapamond
Din New York în Colorado, candidații progresiști din Statele Unite au înregistrat recent o serie de victorii răsunătoare în alegerile primare ale democraților, pe un fond de nemulțumire populară față de establishmentul partidului, cu câteva luni înaintea alegerilor cruciale de la jumătatea mandatului, scrie miercuri AFP.
Mapamond
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că, în prezent, nu există perspective de a relua dialogul cu NATO și nici de a normaliza relațiile cu această organizație, informează EFE.
Mapamond
Doi artiști ruși temerari, care alcătuiesc un cuplu în viața de zi cu zi, au escaladat miercuri vârful impunător al legendarei clădiri Empire State Building din New York pentru a desfășura un banner de mari dimensiuni ce promovează pacea mondială, în cadrul unei acțiuni care părea a fi o foarte elaborată cerere în căsătorie, dar care s-a încheiat cu arestarea celor doi cascadori, informează Reuters.
Mapamond
Ucraina și-a continuat miercuri campania împotriva infrastructurii militare ruse, lansând atacuri cu drone asupra unor instalații ale industriei militare situate în adâncul teritoriului rus și distrugând un pod rutier strategic pe ruta care leagă orașele ocupate Donețk și Mariupol, relatează dpa.
Evenimente
În continuarea demersurilor de sprijinire a economiei regionale, Direcția Agricolă Arad organizează un târg dedicat promovării bunătăților autohtone.
Local
ARAD. „O zi la Consiliul Județean” a continuat cu patru arădeni care au răspuns invitației lui Sergiu Bîlcea, vicepreședintele CJA.
Local
ARAD. Primele efecte ale fenomenelor meteorologice periculoase anunțate prin avertizarea de cod portocaliu s-au înregistrat miercuri după-amiaza în județul Arad.
România
Partidul Național Liberal a transmis miercuri că decizia pronunțată de Tribunalul București nu influențează în mod direct partidul, ci doar suspendă anumite hotărâri, iar conducerea aleasă la Congresul Extraordinar din 21 iunie își exercită pe deplin atribuțiile și hotărârile Congresului sunt în vigoare.