După ce a fost prins de polițiști, cetățeanul afgan, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost condus la sediul IPJ Arad, pentru a fi audiat. Tânărul va fi audiat în prezența unui traducător autorizat. Cel mai probabil, afganul se va întoarce în Centrul de Cazare a Străinilor din Horia, unde va sta până la expulzarea sa din România.
Cetățeanul afgan care a fugit în 13 decembrie din Centrul de Cazare a Străinilor de la Horia a fost găsit de polițiștii din cadrul IPJ Arad într-o zonă de vegetație aflată între orașul Curtici și comuna Zimandu Nou. Fugarul nu a opus rezistență în momentul în care a fost imobilizat de oamenii legii.
UT Arad
Meciul a fost liniștit, însă utistul Ouaneh a ieșit accidentat. Dolny a marcat în propria poartă.
România
Alimentele s-ar putea scumpi în octombrie cu 4-8%, iar cele mai mari creșteri sunt așteptate la lactate. Prețuri mai mari sunt estimate și la carne, servicii, haine, electronice și electrocasnice.
1
Local
Sectorul industrial din judeţul Arad a înregistrat un recul de 19,8% în primele şapte luni ale anului 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, evoluţie marcată de scăderea comenzilor din fabrici şi de reducerea cifrei de afaceri, arată datele centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică în Buletinul Statistic Lunar.
1
Local
La Vărădia de Mureș minima de vineri a fost de 0,4 grade Celsius, iar meteorologii anunță că nopțile vor rămâne la fel de reci.
Local
Săptămâna Carierei, ediția a IV-a: activități de orientare profesională pentru elevii CN Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” Arad.