ARAD. De 1 iunie elevii Şcolii Generale din Vladimirescu, au făcut o vizită la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
Doi câini din rasa ciobănesc german se pregătesc pentru a participa la misiuni împreună cu jandarmii.
ARAD.Trei plutonieri din cadrul Jandarmeriei Arad au fost dislocați în Afganistan, ca instructori. Mai precis plutonierul Dorin Pașca în vârstă de 34 de ani, plutonierul Radu Iulian de 33 de ani și plutonierul Emanuel Mermetea în vârstă de 28 de ani, îi vor pregăti pe viitorii polițiști afgani în ceea ce privește modul de acțiune pentru prevenirea sau aplanarea conflictelor.
ARAD. Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Arad vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase de Paște.
ARAD.Jandarmii vor fi prezenți în zona lăcașelor de cult din municipiu și județ pe timpul slujbelor închinate Sărbătorilor de Paște.
România
Înzestrarea Armatei României nu se rezumă la SAFE pentru că armata se modernizează prin mai multe programe, prin investiții constante și prin decizii strategice luate pe termen lung, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, care a fost prezent la cea de-a XX-a ediție a Black Sea Defense and Aerospace (BSDA).
Mapamond
Slovacia a anunțat miercuri că își închide frontiera cu Ucraina, informează AFP.
România
Aliații Formatului București 9 (B9) și Nordici susțin o pace justă și durabilă în Ucraina, în conformitate cu dreptul internațional și în baza unor garanții de securitate solide și credibile, se arată în Declarația comună semnată de liderii prezenți la summitul care a avut loc la Palatul Cotroceni.
Local
Participanții provin din peste zece țări, inclusiv din Statele Unite ale Americii, și vor analiza transformările accelerate ale contextului geopolitic global și impactul acestora asupra Europei și regiunii Balcanilor.
Local
Trei festivaluri şi o revistă online se mai află pe agenda culturală a verii 2026 a Hub Cultural mARTA.
2
Local
Vremea schimbătoare și temperaturile scăzute au determinat amânarea deschiderii bazei de agrement, programată inițial pe 15 mai.