VLADIMIRESCU. Peste 200 de elevi de școli generale, dar și preșcolari au vizitat sediul Jandarmeriei Arad.
ARAD. Și nu de orice sărbătoare. În 3 aprilie, Jandarmeria va împlini 162 de ani de când a fost înființată.
ARAD. O maşină aparţinând Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Arad a fost implicată într-un accident de circulaţie petrecut pe strada Petru Rareş, din cartierul Grădişte.
ARAD. Jandarmii arădeni au fost solicitaţi de un vârstnic de 70 de ani care a fost înşelat şi a rămas fără telefon.
ARAD. Deputatul Mihai Calimente a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că va cere şefului Jandarmeriei române să îl demită din funcţie pe comandantul de la Arad, deoarece subordonaţii săi au făcut nenumărate abuzuri împotriva protestatarilor arădeni.
România
Înzestrarea Armatei României nu se rezumă la SAFE pentru că armata se modernizează prin mai multe programe, prin investiții constante și prin decizii strategice luate pe termen lung, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, care a fost prezent la cea de-a XX-a ediție a Black Sea Defense and Aerospace (BSDA).
Mapamond
Slovacia a anunțat miercuri că își închide frontiera cu Ucraina, informează AFP.
România
Aliații Formatului București 9 (B9) și Nordici susțin o pace justă și durabilă în Ucraina, în conformitate cu dreptul internațional și în baza unor garanții de securitate solide și credibile, se arată în Declarația comună semnată de liderii prezenți la summitul care a avut loc la Palatul Cotroceni.
Local
Participanții provin din peste zece țări, inclusiv din Statele Unite ale Americii, și vor analiza transformările accelerate ale contextului geopolitic global și impactul acestora asupra Europei și regiunii Balcanilor.
Local
Trei festivaluri şi o revistă online se mai află pe agenda culturală a verii 2026 a Hub Cultural mARTA.
2
Local
Vremea schimbătoare și temperaturile scăzute au determinat amânarea deschiderii bazei de agrement, programată inițial pe 15 mai.