ARAD.Şase jucători aşteaptă revenirea preşedintelui Catanzariti din concediu pentru a semna cu UTA.
Atacantul italo-brazilian Weller Wilson Pereira şi fundaşul central Cosmin Giura îşi încearcă norocul la UTA.
Arad. E clar că mai mulţi jucători nu vom mai evolua şi în campionatul viitor pentru UTA, în majoritate cei care sunt la final de contract, dar preşedintele catanzariti spune că lotul nu va suferi din punct de vedere numeric.
CHIŞINEU CRIŞ.După ce Codrin Peii a refuzat oferta, la Chişineu Criş au „aterizat” doi jucători pecicani.
ARAD. Neplătiţi de două luni şi jumătate, jucătorii echipei de rugby CSU Aurel Vlaicu aşteaptă data de 2 iulie – reunirea pentru partea a doua a sezonului Diviziei Naţionale – pentru a afla pe ce drum vor apuca.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor.
1
România
Nu vom accepta să-l susținem necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu, nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre, iar asta deranjează, a declarat, vineri seară, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.
România
Președintele Nicușor Dan transmite că partidele au revenit la blocajul politic, după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar PSD, însă ulterior și-a schimbat poziția.
1
Local
Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, s-a aflat într-o vizită oficială în județul nostru.
Local
Locuitorii satului persecutat de familia Colțeu au organizat o sărbătoare în cinstea sentinței care a readus Nadășul în proprietatea locuitorilor de acolo și a statului.
România
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând țării să ia măsurile fiscale corective pentru a ține sub control cheltuielile public în creștere, informează Novinite.