aradon.ro Web analytics


Sala festivă a Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” din Arad a fost neîncăpătoare, miercuri 11 martie a.c. cu prilejul lansării cărţii de basme. „ A fost odată… în mintea noastră” scrisă de autorii – elevi ai clasei a X-a E, volum ilustrat şi coordonat de prof. Laura Ilinca.
În cadrul relaţiilor interculturale dintre Universitatea „Vasile Goldiş” Arad şi Universitatea din Szeged, joi, 12 martie, ora 17, la Casa universitarilor (b-dul Revoluţiei, nr. 92), va avea loc lansarea cărţii „Calendar cu scriitori”, autori Florica R. Cândea şi prof. Maria Gavra.
Aflată la Hollywood pentru a participa la lansarea DVD-ului filmului de animaţie "Kung Fu Panda", Angelina Jolie a declarat că ea şi Brad Pitt iubesc foarte mult copii şi că, în mod sigur, vor avea mai mulţi, informează Daily Mail. Angelina Jolie

Mapamond

UE ar trebui să renunțe la regula unanimității în luarea deciziilor sale, afirmă șeful diplomației germane
Uniunea Europeană ar trebui să renunțe la principiul unanimității, care guvernează majoritatea deciziilor sale, a declarat sâmbătă ministrul de externe german, Johann Wadephul, pentru publicațiile din grupul media Funke, relatează DPA.

ARADON Sport local

Ştim câştigătorii ONSŞ la cros

UT Arad

Brigadă FIFA la UTA – Metaloglobus!

UT Arad

Adrian Mihalcea nu scapă de ghinion
Jucătorii de bandă care au dus greul în sezonul regulat lipsesc. Unul a plecat, altul e accidentat.

Local

Începutul lunii la frontieră: șofer fără permis, numere provizorii și plăcuțe dublate
În primele zile ale lunii aprilie 2026, polițiștii de frontieră din județul Arad au parte de un șofer care nu avea permis de conducere, două remorci cu numere provizorii care nu le permiteau șoferilor să circule în România și două remorci care aveau aceleași plăcuțe de înmatriculare ca și mașinile care le tractau.

România

România, printre țările UE cu cei mai mulți tineri care nu muncesc și nu sunt în educație sau formare. Vestul țării se apropie de media europeană
România se află într-o situație considerată „alarmantă” în ceea ce privește participarea tinerilor la educație și piața muncii, indică o analiză realizată de Consilium Policy Advisors Group, citată de Edupedu.ro, pe baza datelor furnizate de Eurostat și OECD. 3

România

S&P a confirmat ratingul României la „BBB minus” cu perspectivă negativă, dar și-a redus estimările de creștere
Agenția de evaluare financiară S&P Global Ratings a confirmat, vineri, ratingurile pentru datoria pe termen lung și scurt a României, la „BBB minus/A-3”, perspectiva asociată fiind una negativă, informează un comunicat de presă al S&P.

Local

Calea ferată Arad – Ronaț Triaj, la 28,81 la sută
CFR Infrastructură a prezentat situația șantierului de pe calea ferată Arad-Ronaț Triaj.

Local

O depășire, un viraj brusc și un mort, pe DN 7
Un bărbat a murit, iar un altul a fost condamnat la închisoare cu suspendare, în urma unui accident mortal petrecut pe DN 7.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.