ARAD - În anul 2007 au fost aprobată execuţia două campusuri şcolare (pentru Grupul Şcolar „J.G. Tajovski” Nădlac şi pentru Liceul „A.M.Guttenbrunn” şi Liceul cu Program Sportiv Arad) şi a două Şcoli de arte şi meserii (pentru Colegiul Economic Arad şi Şcoala Generală Vârfurile).
ARAD - Din anul şcolar 2010-2011, L.P.S. va funcţiona pe str. Independenţei, nr. 3, în cartierul Bujac.
Ziua Siguranţei pe Internet este un eveniment de anvergură europeană, desfăşurându-se anual în luna februarie, sub egida reţelei europene "INSAFE" - European Safer Internet Network, în cadrul programului Safer Internet Plus al Comisiei Europene şi are ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei on-line şi a telefoanelor mobile, mai ales de către copii şi adolescenţi, precum şi conştientizarea şi educarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe Internet.
Mapamond
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi că nu susţine reintroducerea serviciului militar obligatoriu în ţara sa, după modelul suedez, transmite dpa.
Local
Un bărbat cunoscut ca având afecţiuni psihice a dispărut din ambulatoriul spitalului arădean luni, fiind descoperit marţi de poliţişti în zona oraşului Făget.
Local
În perioada 14-17 mai, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul I.P.J Arad au demarat proiectul inițiat la nivel național, de Direcția Siguranță Școlară, denumit „Săptămâna Școală în Siguranță”.
Ştiri sportive
Naţionala Ungariei este prima care a anunţat lotul pentru EURO 2024, Dominik Szoboszlai, fotbalistul lui Liverpool, fiind cel mai cunoscut nume din lotul de 26 de jucători dezvăluit marţi de selecţionerul italian Marco Rossi, transmite presa internaţională.
Mapamond
Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, şi-a manifestat marţi sprijinul faţă de Donald Trump, venind la procesul penal împotriva acestuia, ce se desfăşoară la un tribunal din New York, unde Johnson a acuzat tabăra adversă a democraţilor preşedintelui Joe Biden că folosește politic justiţia contra candidatului republican la preşedinţie, transmite AFP.
Local
Nădlacul se pregăteşte de sărbătoare. Sâmbătă, 18 mai, parcul mare al oraşului va găzdui Festivalul Cârnatului Proaspăt.