Arad. Pentru cei interesați să învețe limba turcă, italiană sau spaniolă îi anunțăm că pot participa la cursurile organizate de către voluntarii din cadrul proiectului „Calypso Youth” finanţat prin Programul Erasmus +, Serviciul European de Voluntariat.
ARAD. Elevii de la Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Arad sunt pasionați de limbi străine, le învață la școală și au decis să le și sărbătorească. Și cel mai potrivit moment nu putea fi altul decât ,,Ziua Europeană a Limbilor Străine”, sărbătorită pe 26 septembrie de toată Europa.
Scopul Zilei europene a limbilor vorbite este de a serba diversitatea lingvistică în Europa.
Local
Cea mai mare parte a adăposturilor publice aparțin asociațiilor de proprietari. Din cele 121 de adăposturi publice, 117 sunt nefuncționale sau neoperative.
Local
S-a întâmplat marți, în jurul prânzului, pe strada Abrud din Micălaca, sub ochii polițiștilor locali, care au pornit în urmărirea mașinii.
UT Arad
UTA a făcut afacere cu juniori. Unul a plecat la Dumbrăvița, altul a venit de la CFR Cluj.
ARADON Sport local
ŞIMAND. Transfer de cinci stele pentru Şoimii Şimand, singura grupare arădeană implicată în competițiile federale de futsal.
ARADON Sport local
ARAD. Doliu în lumea sportului arădean şi românesc. Un fost mare sportiv al Aradului a plecat dintre noi marți, 20 ianuarie, la vârsta de 77 de ani.
1
UT Arad
Chiar dacă a fost golgeterul unei generaţii medaliată cu argint, Ahmet Ekmekci nu a fost acceptat la UTA.
Local
Prof. Gheorghe Sinescu, despre marele incendiu din Sântana, notițele elevului Slavici și experiența de mai târziu a acestuia, ca „scrietor” al notarului din Comlăuș.
1
România
Un adolescent de 15 ani din Cenei, județul Timiș, dat dispărut pe 19 ianuarie, ar fi fost găsit ucis. După descoperirea unor bunuri ale acestuia și a unor urme de sânge, polițiștii au extins căutările și au găsit trupul adolescentului îngropat într-o grădină. Suspecții ar fi trei minori, prieteni ai băiatului, aflați în custodia poliției.
1
România
Un caz grav de neglijare a unui minor a ieșit la iveală în județul Maramureș, după ce o fetiță de doar doi ani și șapte luni a fost filmată fumând o țigară electronică, în brațele surorii sale adolescente.