Lipova - Ceremonialul militar şi religios desfăşurat cu ocazia Zilei Armatei României-25 Octombrie în a doua garnizoană a judeţului Arad a fost în acest an de mare amploare.
LIPOVA - Elevii Grupului Şcolar „Sever Bocu”, coordonaţi de profesorii Georgeta Ocneriu şi Dorin Buzgău, au donat o mare cantitate de legume care au fost distribuite familiilor cu nevoi sociale din oraş.
LIPOVA - Şase elevi de la Liceul de artă „Sabin Drăgoi” din Arad, Petru Voştinaru, Ciprian Selegean, Roberta Radeoală, Claudia Vari, Larisa Oniga şi Estera Pătcaş, expun la Muzeul Orăşenesc din Lipova în cadrul unei expoziţii de pictură cu tema „Cetăţi arădene”.
LIPOVA - Poliţiştii de la Poliţia oraşului Lipova au reuşit în urma cercetărilor identificarea a trei indivizi, principalii suspecţi în cazul unui furt comis pe raza localităţii Lipova.
911 de agenţi comerciali, organizaţi sub diferite forme, sunt înregistraţi în oraşul Lipova, potrivit ultimului raport al Oficiului Registrului Comerţului Arad.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că un prim pas pentru a începe negocieri cu privire la un viitor guvern ar fi ca PNL să renunțe la acele hotărâri pe care le-a luat în forurile de conducere, potrivit cărora că nu va mai face alianță cu social-democrații.
S-a terminat campania de reînoire a abonamentelor pentru vechii abonați. S-a intrat într-o nouă etapă.
Filiala judeţeană a marcat evenimentul aniversar atât la Bucureşti, cât şi la Arad.
O delegație a Ambasadei României în Republica Cehă, în vizită oficială la Primăria Municipiului Arad.
Nu vorbim despre sentințe, ci despre numărul de amânări ale pronunțării emise de Tribunalul Timiș.
2
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) prognozează, pentru perioada 6 - 19 iulie, o vreme în general caldă, la nivelul întregii țări, cu temperaturi apropiate de valorile normale pentru data din calendar, în timp ce probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată atât în prima, cât și în a doua săptămână analizată.