O revistă cu prestigiu internaţional în domeniul ştiinţelor umaniste la UVVG
BUDAPESTA. Joi, 14 februarie, de la ora 18.00, ICR Budapesta inaugurează la sediul său un program nou, „Serile de literatură”, dedicând această primă ediţie unui reprezentant al scriitorilor din ţara gazdă.
La Casa de cultură din Curtici a avut loc o întâlnire insolită cu iubitorii de literatură.
SĂVÂRŞIN. La Săvârşin, s-a desfăşurat cea de-a IV–a ediţie a Festivalului de Literatură „Dorel Sibii”.
SÂVÂRŞIN. Festivalul de Literatură „Dorel Sibii” se află la a XIV-a ediţie şi va reuni la Săvârşin, în perioada 8 -9 septembrie, scriitori din Arad şi judeţele limitrofe (Timis, Hunedoara, Bihor), precum şi din Serbia. Cu acest prilej, vor avea loc simpozioane, mese rotunde, lecturi publice şi acordare de premii.
Local
Europarlamentarul arădean spune că România are nevoie de investiții în infrastructură și în oameni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că micile detalii au făcut diferența în meciul de la Mioveni.
2
UT Arad
Istoria s-a repetat: atacantul UTA-ei a decis meciul cu FC Argeș, precum la ultima deplasare cu argeșenii.
Local
Toți cei patru agresori au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind obligați să poarte brățări electronice.
1
Local
Un bărbat din Arad care a amenințat că se sinucide a fost căutat de jandarmi și, când a fost găsit, asupra lui au fost descoperite droguri.
Local
Un proiect de lege care a trecut de votul Senatului propune sancțiuni pentru birocrația inutilă și stufoasă cerută de instituții.
Local
VINGA. Un polițist aflat în timpul liber a recuperat un cărucior pentru bebeluși care a fost furat din fața unui magazin din Arad.
1
România
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler.
1
UT Arad
Gazdele nu au câștigat de opt etape, în care au obținut doar trei remize. Scoate UTA ceva din acest meci?