Compania de turism spaţial Blue Origin va trimite pentru prima dată oameni în spaţiu pe 20 iulie, timp de câteva minute, iar unul dintre locurile disponibile la bordul vehiculului său spaţial a fost scos la licitaţie pentru publicul larg, au anunţat miercuri reprezentanţii acestei companii înfiinţate de miliardarul american Jeff Bezos, relatează AFP.
Evenimente
Hub Cultural mARTA aduce pe scena arădeană două spectacole excepționale: „Orchestra imaginară” și „Chestionarul lui Proust”
ARADON Sport local
Aradul a fost reprezentat de delegatul de joc FRF, Roxana Lasc.
Local
Facultatea de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a organizat conferința cu tema „Tradiții Universale”.
Local
Cu toate că vremea nu le-a fost neapărat alături, aproximativ 50 de arădeni au luat parte, zilele trecute, la turul „Aradul sub semnul Dragonului”, organizat de Asociația Turism Alternativ.
Local
Câteva zeci de reprezentanţi ai companiilor arădene, investitori şi consultanți în domeniul energiei au participat la conferinţa: Smart Energy.
Local
ANM a emis un cod galben de avertizare, valabil până la ora 10:00. Ceața determină o vizibilitate redusă sub 200 de metri și izolat chiar sub 50 de metri.
ARADON Sport local
„Se ciocnesc” cele mai în formă echipe de Liga 3 din județul nostru, Unirea și Viitorul.