Atleta Mădălina Florea aleargă 600 de kilometri în fiecare lună pentru o calificare la Jocurile Olimpice. Ea nu va avea pauză nici în acest final de an, duminică participând la un concurs în Franța, iar în noaptea de Revelion ar putea fi tot pe pistă!
ARAD. Federația Română de Atletism a anunțat componența delegației României care va participa la Campionatul European de cros, ultima competiție importantă a anului, ce se va desfășura pe 14 decembrie la Samokov (Bulgaria).
ARAD. Atleta Mădălina Florea (legitimată la CS UAV Arad și CAM Sighișoara) are șansa unei noi performanțe în sezonul 2014, participând în acest week-end la Campionatul Balcanic de cros.
BĂILE FELIX. Atleta Mădălina Florea (CS UAV Arad - CAM Sighișoara) și-a mai adăugat un titlu național în bogatu-i palmares: aur la Campionatul Național de Cros pentru tineret, desfășurat la Băile Felix. Florea (21 de ani) a fost urmată, pe podium, de Elena Panait (Știința Bacău) și Luminița Achim (CSU Craiova).
Oradea. Suntem în top la frumuseţe. Vineri, 17 octombrie, la Oradea a avut loc unul dintre cele mai importante concursuri de frumuseţe din România, “Miss Transilvania 2014”, unde arădencele s-au făcut remarcate şi premiate.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea n-au putut bate nici ultima clasată, deși la un moment dat a întors scorul.
4
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Local
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri.
1