Comitetul Național pentru Situații de Urgență a formulat propunerea ca în centrele comerciale să nu se mai intre în baza unui certificat verde. Astfel, în mall-uri se va putea intra la liber, dar vor fi zone delimitate, unde se va solicita certificatul verde pentru acces. Mai exact, persoanele nevaccinate vor putea intra în supermarketurile din mall-uri, acolo unde nu aveau acces până acum.
ARADON Sport local
WELS. 21 de sportivi au reprezentat Clubul Sportiv Municipal Arad la concursul de înot de la Wels (Austria).
Local
ARAD. Încă o promisiunie onorată. Aceasta s-ar putea spune despre piața volantă care se va organiza începând de săptămâna aceasta în piața Catedralei Vechi.
UT Arad
BUCUREŞTI. Zilele trecute, Casa Fotbalului a găzduit prima sesiune a cursului „Managementul Academiilor de Fotbal”, organizat de Federația Română de Fotbal prin Academia Națională de Fotbal, în colaborare cu compania belgiană Double Pass.
UT Arad
Iubitorii fotbalului arădean aşteaptă noutăţi din tabăra „Bătrânei Doamne”.
Local
Pompierii arădeni au simulat intervenția la un incendiu de pădure, într-o zonă greu accesibilă, de lângă Lipova.
Local
90 de preşedinţi din cele 440 de secţii de votare din judeţ (20%) au solicitat să fie schimbaţi, după ce au fost desemnaţi prin tragere la sorţi computerizată efectuată de Autoritatea Electorală Permanent.
Local
Polițiștii arădeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au efectuat, joi dimineață, trei percheziții, la balastiere din Horia și Lipova.
1
Evenimente
Un documentar inovator axat pe gândirea creativă a copiilor cu privire la viitorul societăţii pe termen lung.
Local
Eliberarea acestora poate fi solicitată fie online, fie direct la Casa de Asigurări de Sănătate Arad.