aradon.ro Web analytics


Rebelii houthi din Yemen au revendicat duminică responsabilitatea pentru lansarea „mai multor rachete balistice” asupra oraşului de coastă Eilat, din sudul Israelului, după ce statul israelian a bombardat sâmbătă portul yemenit Al Hodeida din Marea Roşie, într-un atac soldat cu cel puţin şase morţi şi circa 80 de răniţi grav, informează EFE.
Uniunea Europeană se confruntă cu riscul creşterii preţurilor de consum şi încetinirii activităţii economice din cauza perturbărilor provocate transportului maritim prin Marea Roşie, chiar dacă impactul economic nu s-a făcut resimţit până acum, a declarat marţi un înalt oficial european, transmite Reuters.

Mapamond

Bill și Hillary Clinton acceptă să fie audiați în fața Congresului privind dosarul Epstein
Bill și Hillary Clinton vor depune mărturie în fața unei comisii de anchete a Congresului american privind afacerea Epstein, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al fostului președinte democrat, în contextul în care cuplul era vizat de o procedură de obstrucționare a Congresului pentru refuzul lor anterior de a se prezenta, relatează AFP.

ARADON Sport local

A treia schimbare la Naţional Sebiş
SEBIŞ. Aflată pe locul 10 în primul eşalon fotbalistic judeţean, cu doar 12 puncte strânse în tot atâtea etape, Naţional Sebiş este „campioana” schimbărilor pe banca tehnică în sezonul 2025-2026.

UT Arad

UTA, la un punct de play-off

Local

„Fiți convinși că sunteți la o facultate de prestigiu!”
Este mesajul transmis de magistratul Livia Sturza, Alumni al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad.

Local

Probă de rezistență, speranță a presei scrise
Jurnal arădean marchează o bornă pe care puține ziare din România au atins-o: 10 000 de numere apărute în ediții pe print.

Local

Alături de Jurnal arădean, la ceas aniversar

Local

„La mulți ani și la încă 10.000 de apariții!”

Local

„Jurnal arădean a scris, la propriu, istorie”

Local

„O performanță care merită mai mult decât un titlu”
1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.