aradon.ro Web analytics


Rebelii houthi din Yemen au revendicat duminică responsabilitatea pentru lansarea „mai multor rachete balistice” asupra oraşului de coastă Eilat, din sudul Israelului, după ce statul israelian a bombardat sâmbătă portul yemenit Al Hodeida din Marea Roşie, într-un atac soldat cu cel puţin şase morţi şi circa 80 de răniţi grav, informează EFE.
Uniunea Europeană se confruntă cu riscul creşterii preţurilor de consum şi încetinirii activităţii economice din cauza perturbărilor provocate transportului maritim prin Marea Roşie, chiar dacă impactul economic nu s-a făcut resimţit până acum, a declarat marţi un înalt oficial european, transmite Reuters.

Local

POLITIC. Gheorghe Falcă: „Este momentul adevărului, să vedem dacă Fifor votează să plece Bolojan!”

Local

4 milioane de ţigarete netimbrate, descoperite la un autotren intrat în România prin Nădlac
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au identificat 4 milioane de ţigarete netimbrate într-un autotren care a intrat în România prin zona PTF Nădlac, transportul fiind efectuat pe ruta Ţările de Jos - România, potrivit unui comunicat de presă al ANAF.

Local

Examenul de Capacitate preoţească, în 12 octombrie 2026
Candidaţii care îl vor promova vor avea dreptul să candideze la ocuparea unui post clerical în cadrul Arhiepiscopiei Aradului.

Local

Restricții de circulație pe Calea Radnei
ARAD. Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni, 21 septembrie, pe Calea Radnei, pe tronsonul cuprins între strada Renașterii și Viaductul Micălaca, se vor institui restricții de circulație în vederea desfășurării lucrărilor de refacere a covorului asfaltic.

Local

Vivat, Crescat, Floreat generaţia 2026 UVVG
O seară de emoție și celebrare pentru absolvenții facultăților medicale din cadrul UVVG

ARADON Sport local

Înoată la Cupa Oroshaza
OROSHAZA. 32 de sportivi de la secţia de înot a Clubului Sportiv Şcolar Gloria Arad se vor prezenta, în week-end, la startul primului concurs al sezonului de toamnă.

ARADON Sport local

Derby-ul etapei a 5-a arbitrat de Alex Gornic!
ARAD. Cel mai atractiv joc al etapei cu numărul 5 din primul eşalon fotbalistic judeţean, confruntarea dintre Şiriana Şiria şi Victoria Felnac va fi oficiat de experimentatul fost divizionar Alex Gornic. Dar iată programul jocurilor şi oficialii delegaţi...

Evenimente

După câțiva ani de pauză, Euromarionetele revin la Arad
Cinci zile de teatru de animație, spectacole internaționale și muzică sunt programate în cea de-a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Artă Animației Euromarionete, organizat de Teatrul Clasic „Ioan Slavici”.

Advertorial

REI Creative Cuisine, o nouă destinație gastronomică la Oradea
La o distanţă potrivită pentru o escapadă de o zi sau un weekend, Oradea are o nouă destinaţie gastronomică. REI Creative Cuisine, restaurantul deschis în cadrul Mercure Oradea, propune o experienţă construită în jurul ingredientelor de sezon, al preparatelor executate cu precizie şi al asocierilor cu vinuri şi alte băuturi. Conceptul este coordonat de Certified Master Chef Henrik Sebok şi îşi propune să transforme REI într-o destinaţie în sine.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.