ARAD. Elevii Cercului de Jurnalistică, din cadrul Palatului Copiilor Arad, au decis să-i dăruiească mamei de 8 martie poezii create de ei. Două dintre poezii – după cum apreciază coordonatoarea cercului, prof. Manuela Codrean, - se remarcă prin originalitate şi frumuseţe artistică.
ARAD. Flori pentru doamnele și domnișoarele șoferițe. De 8 Martie, polițiștii rutieri au oferit flori șoferițelor care au trecut cu mașina prin centrul Aradului. Doamnele și domnișoarele aflate la volan au fost trase pe dreapta și "amendate" cu garoafe.
ARAD. La Gradiniţa PN. Nr. 15, aparţinând Liceului German „Adam Muller Guttenbrunnn”, a avut loc o activitate cultural-artistică „ Ghiocei pentru mama”.
Concerte extraordinare şi invitaţi pe măsură – în martie, la Filarmonica de Stat Arad.
ARAD. Luni, 3 martie 2014, a început simularea probelor scrise ale examenului naţional de bacalaureat – 2014. Peste 7000 de elevi susţin probele de simulare în cele 42 de unităţi şcolare liceale din judeţ, arondate la 4 Centre Zonale de Evaluare din municipiul Arad.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).