Liceul Teoretic ,,Mihai Veliciu” Chişineu-Criş aduce în fiecare an primăvara printr-o expoziţie de mărţişoare şi felicitări.
ARAD. Oraşul a fost invadat de culorile alb şi roşu. Zeci, poate sute de mii de mărţişoare, îşi aşteaptă cumpărătorii pe întreg Bulevardul Revoluţiei. De diferite forme sau culori, flori sau broşe, ori mici sculpturi realizate din ceramică, pornind de la 1 leu şi ajungând până la câteva zeci de lei, mărţişoarele vor ajunge sâmbătă, 1 Martie, în casele arădencelor şi nu numai.
O dată cu data de 1 martie, teatrul arădean invită publicul spectator să primească primăvara cu zâmbete şi voie bună, cea mai bună metodă pentru îndeplinirea acestui scop fiind „Săptămâna comediei”.
ARAD. O dezbatere despre patrimoniul Aradului, din mai multe perspective, va avea loc în data de 11 martie, la ora 19, la Sala Studio a Teatrului Ioan Slavici Arad, în cadrul evenimentului "Mândru că-s arădean".
BUCUREŞTI. După şedinţa cu liderii USD, premierul Victor Ponta a declarat că, dacă miniştrii liberali vor fi retraşi din Guvern, va numi interimari dintre miniştrii actuali, lăsând PNL răgaz să se răzgândească până în 8 martie, după care, dacă liberalii nu revin la guvernare, va numi alţi miniştri.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).