Un bărbat de 32 de ani, din Arad, a fost depistat de polițiștii arădeni în timp ce încărca mai multe cutii de carton într-un autoturism parcat pe strada Ion Creangă. În cutii, oamenii legii au găsit, în urma verificării, 1.980 de pachete de țigări de contrabandă. Arădeanul a fost plasat sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, fiind cercetat pentru contrabandă.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Două mașini s-au ciocnit, iar una dintre ele a ajuns cu roțile în sus. S-a întâmplat sâmbătă, în jurul prânzului, la Șiria.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.
Local
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va fi înhumat la Mănăstirea Neamț. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus în Catedrala Veche din Arad.
Local
Organizatorii Festivalului Berii Arad au declarat că au câștigat „pariul cu aeroportul”, vânzările abonamentelor fiind în creștere față e anul trecut.