ARAD. Serviciul Judeţean de Ambulanţă Arad (SAJ) se află, din nou, pe lista serviciilor care au primit ambulanţe de la Ministerul Sănătăţii. La finele anului trecut, în judeţul nostru au ajuns şase autospeciale, unele de transport, altele de intervenţii la situaţii de urgenţă.
ARAD. Lucrările de la trecerile de nivel la calea ferata Arad - Curtici respectiv Arad-Oradea, care au închis centura Aradului de vineri până duminică seara, în Zona CET - 6 Vânători, deşi anunţate de Compania de Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, perturbă activitatea mai multor societăţi comerciale arădene care îşi desfăşoară activitatea în zonă.
Un nou episod DragRacing s-a consumat în week-end pe Aeroportul Arad, locul unde s-a stabilit, în trecut, și recordul național pe distanța de 402 metri: 8,4 secunde.
ARAD. Accident spectaculos, duminică seara, pe strada Ioan Alexandru (fostă Ineului) din Arad. În jurul orei 18.00, un autoturism marca Ford, care circula dinspre Calea Iuliu Maniu spre linia ferată, a intrat într-o casă situată la intersecţia străzilor Ineului şi Udrea.
ARAD. Iubitorii sporturilor cu motor sunt așteptați, la finele acestei săptămâni, la un nou eveniment DragRacing, care cuprinde curse accelerare pe distanța de 402 metri.
Mapamond
Extrema dreaptă franceză a dat o lovitură puternică duminică la alegerile senatoriale, obținând 15 locuri în camera superioară și mărindu-și de patru ori numărul de senatori, un succes semnificativ cu mai puțin de șapte luni înainte de alegerile prezidențiale, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP.
3
Mapamond
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă „mari pagube”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite „de mult timp”, relatează France Presse.
1
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
Local
În ultimele 48 de ore, polițiștii au constatat trei evenimente rutiere, în care au fost implicați conducători de trotinete electrice și biciclete.
13
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 27-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra „incidentului major” survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP.
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.