La Chişinău, situaţia a devenit
expolozivă. Peste 30.000 de basarabeni au ieşit
în stradă, să protesteze împotriva
victoriei comuniştilor lui Vladimir Voronin, la
alegerile de duminică.
Nimic nu este surprinzător.
Întâmplător, nici atât.
Reprezentativa României, în contextul dat, este
sub selecţionata Serbiei. E adevărat, nu
întotdeauna câştigă favoritul impus
de calculele hârtiei.
Lege şi ordine. Doar de atât ar avea nevoie
acest popor ca să nu mai fie, din toate punctele de
vedere, în coada Europei. Şi pentru a
câştiga respectul europenilor. De legi, în
sensul propriu, nu ducem lipsă - deşi unele au
lacune, altele sunt parcă anume croite ca să fie
permisive.
Din sloganul electoral „Să trăiţi
bine!”, s-a ales praful. Acum, dacă ar fi silit
să găsească un substitut onest pentru
sloganul din 2004, preşedintele Traian Băsescu ar
putea recurge la „Scapă cine poate!”.
Şi, oare, cine poate scăpa neatins de
nenorocirile care au venit (şi vor mai veni!) peste
noi? În mod cert, cei aflaţi la putere.
Aşadar, Elena Băsescu n-a putut fi
înduplecată să renunţe. Vrea, fata,
să devină parlamentar european şi nimic n-o
poate împiedica. Nici „discuţia
celebră” cu tatăl ei, nici vocile
ocărâtoare din jur, nici ironiile din presa
naţională şi internaţională.
România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea președintelui Nicușor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare americane.
1
Mapamond
Președintele american Donald Trump, care a afirmat în repetate rânduri că ofensiva americană în Iran se apropie de sfârșit, a declarat miercuri, într-un interviu telefonic acordat site-ului Axios, că „practic nu mai este nimic de atacat” în Iran, relatează AFP.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan va avea joi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, aflat în vizită oficială în România.
România
Plenul reunit al Parlamentului a luat act, miercuri, de două informări din partea președintelui Nicușor Dan cu privire la aprobarea forțelor și mijloacelor Ministerului Afacerilor Interne care sunt trimise la misiuni și operații în afara teritoriului național în anul 2026, respectiv aprobarea intrării și staționării în România a Forței de reacție NATO (Allied Reaction Force/ARF) sau tranzitarea teritoriului național de către aceasta, în scopul pregătirii și/sau desfășurării de operații militare, dacă va fi cazul, în anul 2026.
România
Președintele Nicușor Dan îl va primi, joi, la Palatul Cotroceni, pe omologul din Ucraina, Volodimir Zelenski, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România.
3
Evenimente
Conferința va avea loc sâmbătă, 14 martie, iar tema propusă pentru dialogul cu credincioșii este „Crucea lui Hristos, vindecarea crucilor noastre”.
4