Nădlac. Mâine, trei demnitari de rang înalt vor fi la Nădlac: ministrul de externe al României, Titus Corlăţean şi omologul său din Republica Slovacă, Miroslav Lajčák şi doamnei Gabriella Battalni-Dragoni, Secretar General Adjunct al Consiliului Europei .
Fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, sub lupa DNA pentru trafic de influență pe autostrada noastră.
Interviu cu Adrian Cioroianu. O discuţie destinsă cu un om distins, prilejuită de lansarea primului roman semnat de Adrian Cioroianu, la Arad. Un dialog în care fostul ministru de Externe vorbește despre ultima sa carte, despre sensibilitate, televiziune, politică, istorie și... dragoste.
ARAD.„În luna mai am adresat o interpelare Ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice, doamnei Rovana Plumb, în care am solicitat un punct de vedere în ceea ce priveşte noul timbru de mediu, aşa cum a fost modificat de actualul Guvern printr-o altă ordonanţă de urgenţă nejustificată”, susţine senatorul Traian Igaş, care se declară total nemulţumit de răspunsul primit, precum şi de acţiunile ministerului respectiv.
ARAD.Astăzi, 4 iulie, senatorul de Arad Constantin Traian Igaş a participat, împreună cu primarul comunei Iratoş, Papp Attila şi primarul comunei Dombegyhaz, Lajos Varga, la o întâlnire cu Ministrul de Interne maghiar, Sándor Pintér, desfăşurată la Budapesta.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
4
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
1
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
1
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).