O copilă de numai 15 ani a trecut prin drama vieţii ei. Aceasta a fost violată şi bătută crunt. Familia fetei s-a mutat din Arad în Bătania, în Ungaria, de câţiva ani de zile.
Un adolescent de 17 ani, beat, a intrat într-un stâlp cu microbuzul pe care-l conducea, a lovit patru maşini parcate pe marginea drumului, apoi s-a răsturnat.
LIPOVA. Un copil de doar 15 ani este bănuit de poliţiştii de la Poliţia oraşului Lipova că ar fi pătruns într-o casă din oraş de unde ar fi furat două telefoane mobile.
Local
Ieşirea e programată duminică, 19 iulie 2026, şi costă 200 de lei/ persoană.
Local
Attila Harsányi, desemnat „cel mai bun actor” la Festivalul Național de Teatru din Ungaria.
Local
Alexandru Bociu a transmis, pe grupurile interne, un mesaj în care îi blamează pe șefii DSVSA Arad, anchetați de DNA.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a făcut un rezumat al celor zece ani de când se află în fruntea instituției.
1
Advertorial
Durerea de spate este una dintre cele mai frecvente cauze pentru care oamenii lipsesc de la muncă și una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni tratate cu automedicație. Un antiinflamator, puțin repaus, poate un plasture termic și aștepți să treacă.
Evenimente
„Iubirile pierdute ale lui Richard Brautigan”, apărută recent la Editura Tracus Arte, va fi lansată marți, 23 iunie 2026, la librăria Cărturești din AFI Mall.
Local
Irigarea terenurilor agricole din zona Păuliș - Vladimirescu nu se va putea face peste vară, pentru că în următoarea perioadă încep lucrările de impermeabilizare prin betonare a 2,7 kilometri din canalul în care este pompată apa din Mureș, proiect de 6,7 milioane de lei plus TVA.