ORADEA. Fostul primar din Zărand, Florin Ion Moţ, este la un pas de a afla o nouă sentinţă în dosarul în care a fost judecat pentru luare de mită.
Dan Diaconescu a fost condamnat la închisoare în urma plângerii fostului primar arădean Ion Florin Moț.
BUCUREȘTI. Judecătoria Sectorului 1 din București va fi locul în care fostul realizator de televiziune Dan Diaconescu va afla dacă ajunge sau nu în spatele gratiilor.
ORADEA. Fostul primar al comunei Zărand, Ion Florin Moț, a aflat data la care se va judeca apelul în dosarul în care a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită.
DNA a înaintat apel față de sentința Tribunalului Bihor care l-a condamnat cu suspendare pe fostul primar al Zărandului.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
2
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.