Elevii de la Colegiul Național „Moise Nicoară”, pe locul I la etapa regională la concursul „Tinerii dezbat”.
Sâmbătă, 10 mai, „Ziua porților deschise” la Colegiul Național „Moise Nicoară”.
Arad. Colegiul Moise Nicoară va primi în comodat de la Primăria Arad dotări de peste 2 milioane de lei. Echipamentele IT (zeci de laptopuri, imprimante, videoproiectoare, scanere etc.), tablouri electrice, panouri, instalaţii antipăsări etc., în total 310 bunuri, vor trece prin contract în grija colegiului, acestea urmând să le dea înapoi Primăriei doar când durata lor de viaţă va fi depăşită.
Peretele lateral al scării care te duce în Colegiul Naţional „Moise Nicoară” este brăzdat deja de fisuri.
În schimbul de experienţă dintre Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad şi Colegiul „St. Aquinas” din Stockport.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
Local
Istoricul și jurnalistul arădean Antoniu Martin vorbește despre momentul în care inteligența artificială va ajunge să decidă în locul omului, dar și despre posibila dispariție a liberului arbitru.
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1
România
Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody's și recunoașterea progreselor fiscale realizate reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1
România
Moody's a menținut vineri ratingul atribuit României la „Baa3”, cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară.
1