Arad. A doua zi după incidentul de la Moneasa, Eusebiu Pistru, deputat al Alianței Creștin Liberale, a revenit cu declaraţii şi s-a declarat stupefiat „de campania mizerabilă dusă de cei din PSD” care, spune parlamentarul, „pentru a doua oară în această campanie electorală, au accidentat intenționat cu mașina un membru al ACL Arad.
Stafful de campanie al PDL acuză că o maşină ar fi intenţionat să intre în cei prezenţi la Moneasa pentru campanie dar şi faptul că Poliţia nu a intervenit.
ARAD. Luna aceasta e ultima în care vârstnicii arădeni pot merge la tratament, în stațiune, cu bilet de la Casa Județeană de Pensii (CJP). Proxima serie începe în zilele de 11, 12 și 13 ale lunii, iar ultima serie din acest an – în 28 noiembrie.
MONEASA. Zece copii din Ungaria care se aflau în vacanță, în tabăra de la Moneasa, au fost evacuați, totul făcând parte dintr-un exercițiu de alarmare – evacuare în caz de incendiu organizat de Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.
Duminică va avea loc a 45-a ediție a Festivalului tinerilor interpreţi din Ţara Zărandului”
România
O reducere de taxe și impozite în 2027 ar fi o mare eroare pentru că ar transmite un semnal deplorabil celor care ne finanțează și ar trimite automat România în „junk”, consideră academicianul Daniel Dăianu, președinte al Consiliului Fiscal.
România
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat miercuri, în localitatea Sadu, că nivelul fluviului Dunărea la Cernavodă a scăzut la 182 de centimetri, situație în care procedurile de oprire a centralei nucleare electrice vor începe joi dimineața, procesul fiind unul „extrem de bine cuantificat”.
1
România
Rata anuală a inflației a scăzut la 8,16% în luna iulie, de la 10,42% în iunie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,67%, mărfurile nealimentare cu 7,93%, iar mărfurile alimentare cu 5,03%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).
Local
Peste 20.000 de pelerini catolici sunt așteptați la Basilica Papală Maria Radna, din Lipova, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, unde vor avea loc slujbe în mai multe limbi, iar alte câteva mii de credincioși ortodocși vor fi la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, cea mai veche așezare cu viață monahală neîntreruptă din România.
Local
Festivalul de Film Documentar fARAD revine la Arad, cu o incursiune cinematografică în lumea animală, în cea de-a 13-a ediție.