MONEASA. Şi ziua de azi a fost destinată pregătirii fizice şi tehnico-tactice pentru jucătorii de la UTA. Trioul Nagy-Stupar-Ţapoş a pus, din nou, presiune pe Hidişan et comp., cele două antrenamente de fiind intense.
MONEASA. Tehnicianul UTA-ei spune că echipa se pregăteşte la maximum din capacitate, „bătrânii” fiind un exemplu.
MONEASA. Mara, Galanis, Cărpinişan şi Muscă se pregătesc, de azi, sub comanda lui Nagy. Amadio a revenit la Arad.
Arad. Înainte de plecarea în pregătire centralizată, UTA a disputat un „amical”, cu Szeged, câştigat la limită, 2-1.
ARAD. Fotbaliştii veniţi în probe la UTA au mai dat un test de capacitate la un meci jucat miercuri în familie.
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.
Evenimente
Cu ocazia împlinirii a 176 de ani e la înființarea Jandarmeriei Române, inspectoratul arădean organizează Ziua Porților Deschise, pe 2 aprilie.
Local
Primarul Călin Bibarţ a anunţat că propune acest tarif pentru a face transportul public accesibil pentru toți cetățenii.
2
ARADON Sport local
CLUJ-NAPOCA. Ultimul turneu din faza a doua a Campionatului Național de Baschet Under 13 a adus echipei CSȘ Gloria FCC UAV Arad mult dorita calificare la turneul semifinal.
Local
În așteptarea unor modificări legislative care ar trebui să apară în următoarea perioadă, angajatorii arădeni au dezbătut probleme cele mai stringente cu reprezentanții ITM și IGI.