ARAD. Veste foarte bună pentru arădeni şi nu numai, ci pentru toţi cei care tranzitează judeţul nostru. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnat contractul pentru realizarea lotului 2 al autostrăzii Nădlac-Arad, lucrare începută şi abandonată de firma austriacă Alpine.
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au prins un cetățean sirian care încerca să treacă ilegal frontiera româno-ungară, folosindu-se de un document grecesc fals.
NĂDLAC. Poliţiştii de la Poliţia oraşului Nădlac, au depistat în flagrant un bărbat care comercializa ilegal, îmbrăcăminte sport contrafăcută.
NĂDLAC. Bate vântul pe semicercul arădean, nicio echipă din municipiu nefiind prezentă în campionatele naționale de seniori sau juniori organizate sub egida Federației Române de Handbal, deși „bătaia pumnului în piet” este la ordinea zilei printre oamenii de handbal din Arad.
Un tânăr de 24 de ani, împreună cu o adolescentă de 17 ani, au încercat să iasă ilegal din țară, împreună cu fetița lor de doi ani.
Advertorial
Apple nu lansează telefoane în fiecare toamnă, ci repoziționează standarde. Seria iPhone 17 a sosit cu o promisiune clară: să redefinească ce înseamnă performanță, durabilitate și inteligență artificială pe un dispozitiv care încape în buzunar.
Mapamond
Ambasadorii UE urmează să aprobe miercuri circa 1.650 de noi desemnări în baza regimului de sancțiuni al UE împotriva Rusiei, majoritatea axate pe complexul militaro-industrial al țării, au declarat marți diplomați ai UE, relatează Reuters.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că ultimele informații ale serviciilor speciale sugerează că Rusia pregătește un „atac masiv” asupra Ucrainei, relatează Reuters.
Local
Câteva sute de maghiari au participat, marți seară, la comemorările din Parcul Reconcilierii din municipiul Arad, unde au fost depuse coroane la baza Statuii Libertății, monument dedicat celor 13 generali ai Revoluției maghiare executați în Cetatea Aradului la 6 octombrie 1849 pentru că au luptat împotriva Imperiului Austriac.
România
PNL și USR au depus o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la numirea conducerii interimare a Societății Române de Televiziune, a anunțat marți deputata liberală Raluca Turcan.
Local
ARAD. Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, anunță finalizarea proiectării pentru un obiectiv foarte important pentru infrastructura județului nostru: centura de nord-est.
Local
Sunt disponibile 98 de locuri de câte 2 metri pătraţi, la cele opt cimitire din municipiul Arad.